SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei

Sfîntul Ioan Milostiv era fiul lui Epifanie, conducătorul Amatundei Ciprului, și a trăit pe vremea împăratului Heraclie. Singur la părinți și moștenind o mare avere, la vîrsta cuvenită el s-a căsătorit și a avut doi copii. Dar murindu-i soția și copiii, Ioan și-a împărțit averea la săraci și a hotărît să trăiască, de aici înainte, în slujba lui Dumnezeu și a celor lipsiți și în suferință, de unde și numele de Milostiv, pentru fapte bune și milostenii pe care le-a făcut în viața sa, încît s-a dus vestea despre dînsul în tot Răsăritul creștin. Cînd scaunul patriarhiei de Alexandria a rămas fără păstor, împăratul Heraclie a înălțat la această treaptă pe Ioan, care, deși nu voia, în cele din urmă a primit hirotonia și a fost făcut păstor al Bisericii din Alexandria. Cea dintîi grijă a fost cunoașterea săracilor pe care îi numea „stăpînii și domnii mei”, căci acestora Hristos le-a dat putere să deschidă poarta cerului. În timpul păstorii sale a avut loc și năvălirea perșilor în Ierusalim și în alte părți ale împărăției, ducînd cu ei, o dată cu cinstitul lemn al Crucii, mulțime de prinși, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca sclavi. Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grîu și aur pentru răscumpărarea celor căzuți în robie. A trimis, de asemenea, meșteri și lucrători egipteni pentru refacerea caselor și bisericilor stricate și pîngărite de năvălitori. Așa plin de rîvnă pentru păstrarea dreptei credințe și pentru rugăciune, fericitul Ioan a petrecut mulți ani pe scaunul arhieriei sale.

În anul 619, cînd Sfîntul a vrut să meargă la Constantinopol, pe drum l-au părăsit puterile și, abătîndu-se pe la Cipru, a murit în Amatunda, locul nașterii sale, cinstit nu numai de creștini, ci și de necredincioși.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Cristian

Sfîntul Cristian a făcut parte dintr-o misiune de călugări camaldulezi, chemați de regele Boleslau să participe la activitatea de încreștinare a Poloniei. Misiunea era formată din doi italieni, Benedict și Ioan, și doi polonezi Isac și Matei. Cristian era un polonez primit între ei și însărcinat să pregătească mîncarea. Toți locuiau într-un schit, nu departe de Gniezno, pe malul rîului Warta. Într-o noapte, o bandă de tîlhari a atacat schitul și a masacrat șe cei doi călugări italieni și pe cei doi polonezi. Bucătarul Cristian s-a apărat cu un baston, dar a fost răpus și el. Aflînd despre cele întîmplate, episcopul de Poznan a venit acolo și a dispus ca trupurile celor patru călugări camaldulezi să fie înmormîntate în biserică, iar al lui Cristian, în interiorul schitului. S-a considerat că sfințenia sa a fost mai puțin eroică decît a tovarășilor săi, deoarece a încercat să se apere. Asasinii au fost prinși și condamnați la moarte, dar regele Boleslau a comutat sentința, hotărînd să fie puși în lanțuri, legați de mormintele victimelor, și lăsați acolo pînă ce vor muri. Dar, printr-o minune, victimele au dovedit că i-au iertat: lanțurile s-au rupt de la sine și au căzut. Tîlharii, recunoscîndu-și vina și cerînd în public iertare, au fost primiți în mănăstire ca servitori. Schitul de la Warta a devenit un loc de pelerinaj renumit și cei cinci frați camaldulezi sînt sărbătoriți ca sfinți în ziua de 12 noiembrie. (Constantin GHERASIM)