Pomenirea Sfîntului Prooroc Avacum
Sfîntul Prooroc Avacum era originar din părțile Iudeii, și pentru viața sa cu fapte bune a primit de la Dumnezeu darul proorociei. A proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului și despre luarea poporului evreu în robie. Cînd Nabucodonosor, împăratul chaldeenilor, a venit cu armată asupra Ierusalimului, Avacum a plecat în pribegie. S-a întors acasă, abia cînd a plecat împăratul înapoi în țara sa.
Sfîntul Avacum a proorocit și întoarcerea poporului său din Babilon, nașterea lui Hristos în iesle, încetarea Legii Vechi și împărăția credinței. Între cărțile Vechiului Testament avem și o carte de la Avacum în trei capitole. Marea învățătură a lui este aceea că Pronia lui Dumnezeu cîrmuiește toate popoarele. Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepsește popoarele, unele prin altele, dar le și eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credința sa în Dumnezeu. Proorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea poporuluio său din robie și a fost îngropat în satul natal.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Bibiana
Sfînta Bibiana este numită și Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus. Referitor la Sfînta Bibiana este știut faptul că papa Simpliciu a zidit în Roma o bazilică pe locul „unde odihnește trupul ei”, spre a-i adăposti rămășițelor pămîntești. Istoria acestei tinere și mult venerate martire se împlinește cu ultima persecuție decretată de împăratul Flavius Claudius Iulian, care a renegat credința creștină. Om cu o mare cultură, a conceput un păgînism reîntinerit și a voit să-l impună cu forța; a dat libertate de acțiune tuturor sectelor creștine, sperînd că se vor distruge una pe alta, a rezervat numai păgînilor toate posturile de conducere, a exilat pe cei care se dovedeau prea zeloși în afirmarea credinței lor și a căutat prin toate mijloacele să-i facă odioși pe creștini. În această situație, un fost prefect al Romei, Flavian, tată a două fete, Bibiana și Demetria, a fost marcat cu semnul sclavilor pe frunte și trimis în exil. Cele două fiice ale sale au fost trimise în închisoare. Demetria, sora mai mică, a încetat din viață chiar înainte de a fi supusă torturilor. Bibiana, neînfricată și hotărîtă, a fost trimisă într-o casă de toleranță. Deoarece nici în felul acesta nu a reușit să o abată de la hotărîrea ei, guvernatorul a poruncită să fie legată de un stîlp și biciuită. Din cauza rănilor primite, Bibiana și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns