Aducerea moaștelor Sfîntului Nichifor, patriarhul Constantinopolului
Pentru că cinstea icoanele, Sfîntul Nichifor a fost izgonit din scaunul său de rău-credinciosul împărat Leon Armeanul, în insula Proconis. A trăit în surghiun, în lipsuri și în strîmtori, vreme de 15 ani. A murit în 828 și a fost îngropat în biserica Sfîntului Teodor. După biruința Ortodoxiei în fața iconoclaștilor, în anul 842, Sfînta Teodora împărăteasa și fiul ei, Mihail, la sfatul Sfîntului Metodie patriarhul, au hotărît să aducă în Constantinopol moaștele Sfîntului Nichifor, din locul lor de izgonire, spre împăcarea poporului credincios. Cu un mare sobor de preoți, fericitul Metodie s-a dus în insula Proconis, de unde a luat sfintele moaște și le-a așezat cu cinste și evlavie în raclă nouă, aducîndu-le în capitala imperiului. Racla a fost depusă mai întîi în biserica Sfînta Sofia, de unde a fost izgonit Sfîntul Nichifor cu 33 de ani înainte. Apoi a fost așezată în biserica Sfinților Apostoli, la loc de mare preț.
Sinaxar romano-catolic
Sfinții Rodriguez, Solomon și Eulogiu
Cei trei au trăit în orașul Cordoba din Spania, pe vremea cînd era sub ocupație musulmană. Solomon era preot. Îndurerat și revoltat de nepăsarea și pasivitatea multor creștini, a început să scrie și să vorbească deschis împotriva Coranului, cartea sfîntă a musulmanilor. Odată a fost prins și întemnițat, dar apoi i s-a dat drumul. A fost ales episcop de Toledo, dar nu a apucat să fie consacrat, pentru că a fost decapitat de musulmani. Rodriguez a fost și el preot. Avea doi frați, unul creștin și altul musulman. Într-o zi, pe cînd se certau, a intervenit să-i despartă, însă a fost lovit grav și lăsat fără simțire. Fratele musulman l-a luat în careta lui și i-a anunțat pe toți că Rodriguez s-a dat în legea lui. Revenindu-și, acesta și-a continuat misiunea de preot. Crezîndu-l sperjur, musulmanii l-au aruncat în închisoarea din Cordoba, de unde, după multe lipsuri și suferințe, a fost scos și omorît, în anul 837.
Preotul Eulogiu a fost un bun orator. A considerat că este un mare dar acela de a vorbi prin glasul rănilor și a sîngelui vărsat; l-a cerut cu insistență și l-a primit cu bucurie și recunoștință, tot în timpul ocupației arabe din Spania. (C. Gh.)
Lasă un răspuns