Sîmbătă, 5 aprilie
Pomenirea Sfinților Mucenici Teodul și Agatopod
Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod au trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Amîndoi erau din Tesalonic, clerici la biserica de acolo. Ieșind poruncă de la împărați ca oamenii de pretutindeni să jertfească zeilor, unii creștini fugeau și se ascundeau de frica chinurilor, alții, ca cei doi, fără să iasă înaintea prigonitorilor, au rămas închiși în biserică, rugîndu-se lui Dumnezeu ziua și noaptea. Însă, în scurtă vreme, ostașii i-au prins și i-au aruncat în temniță. Peste cîteva zile, judecătorul orașului a încercat să-i amăgească să se îndepărteze de credința în Hristos și să-i întoarcă la cinstirea idolilor. Însă, nedorind ei să jertfească idolilor, au fost aruncați din nou în temniță. Închiși cu tot felul de oameni care au săvîrșit multe fărădelegi, cei doi Sfinți i-au adus la credința în Hristos pe toți. Poporul, aflînd că în zidurile închisorii cei doi propovăduiesc Evanghelia, a sfărîmat încuietorile închisorii și a dat năvală spre a-i asculta. Auzind cele petrecute, dregătorului cetății i s-a făcut milă de ei, și a vrut să-i elibereze dacă ar fi jertfit măcar o dată zeilor. Văzînd că nu-i poate face să renunțe la Hristos, i-a osîndit la moarte. Așa, cu pietre goale la grumaz și cu mîinile legate la spate, Teodul și Agatopod au luat cunina pătimirii de la Hristos, fiind aruncați în mare.
Duminică, 6 aprilie
Pomenirea Sfîntului Eutihie, patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Eutihie era originar din Frigia și a trăit pe vremea împăratului Tiacomi. De la vîrsta de 12 ani, a rămas lîngă bunicul său, Isihie preotul, în Constantinopol, care l-a crescut în frica lui Dumnezeu. Căutînd înțelepciunea ce apropie de Dumnezeu, fericitul Eutihie a sporit în cunoașterea Sfintelor Scripturi. La vîrsta de 30 de ani, avînd darul cuvîntării, a început să arate poporului comoara de înțelepciune dăruită de Dumnezeu oamenilor. Faima lui a ajuns pînă la episcopul Amasiei, care l-a sfințit preot în biserica din cetate. S-a statornicit la mănăstirea zidită în Amasia, unde s-a făcut monah, iar mai pe urmă a primit cinstea de arhimandrit. La Sinodul V Ecumenic, desfășurat în acele timpuri, fericitul Eutihie a luat parte în locul episcopului Amasiei, care era bolnav. Acolo i-a impresionat pe toți atît de mult încît, după moartea patriarhului ecumenic, împăratul l-a așezat în scaun în locul acestuia. După o vreme, în imperiu a apărut o nouă erezie, prin care se spunea că trupul Domnului Hristos, născut din Fecioară, a fost nestricăcios, adică n-a fost supus patimilor, foamea, setea, durerea, moartea decît ca o părere. Apărînd dreapta credință a Bisericii, Sfîntul Eutihie, din porunca împăratului căzut și el în erezie, a fost batjocurit și izgonit din scaunul său, fiind trimis la mănăstirea sa din Amasia, unde a petrecut timp de 12 ani. După moartea împăratului Iustinian, patriarhul Eutihie a fost readus la cîrma Bisericii și a mai păstorit încă patru ani.
Sinaxar romano-catolic
Sîmbătă, 5 aprilie
Pomenirea Sfîntului Vincențiu Ferreri
Sfîntul Vincențiu s-a născut la Valencia, Spania, în anul 1350. La vîrsta de șaptesprezece ani a terminat studiile de filosofie și teologie, fiind încadrat în corpul profesoral. Nu după mult timp a cerut să fie primit în mănăstirea călugărilor dominicani, și în anul 1378 a fost sfințit preot. A străbătut întreaga Europă și prin predicile sale energice și înflăcărate a pus în mișcare mulțimile de credincioși, atrași de el. Vestitor credincios și neînfricat al învățăturii creștine, chiar și la o vîrstă mai înaintată, Vincențiu și-a regăsit toată energia tinerească îndată ce se urca pe amvoanele bisericilor, sau pe tribunele improvizate în piețe. A mers prin tot nordul Franței, însuflețit de dorința de a pune capăt războiului de 100 de ani, dintre Franța și Anglia. În ziua de 5 aprilie 1419, în timpul unor misiuni la Vannes, în Bretagne (Franța), a părăsit pămîntul atît de frămîntat sub stăpînirea urii și a lăcomiei, pentru a intra în lumina și odihna veșnică. După 36 de ani, Papa Calist al III-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.
Duminică, 6 aprilie
Pomenirea Sfîntului Marcelin
Marcelin a îndeplinit în Cartagina funcția de tribun și notar imperial. Sfîntul Augustin îl prezintă ca pe un bun tată de familie, creștin exemplar, foarte cunoscut pentru prestigiu și credința lui. Dornică de a cunoaște cît mai adînc adevărurile credinței, s-a adresat adesea Sfîntului Augustin, care i-a lămurit multe probleme. În anul 411, la Cartagina a avut loc o conferință a episcopilor catolici și donatiști. Marcelin, în calitate de tribun a participat și el. În referatul prezentat împăratului Honorius, a dat cîștig de cauză părții catolice. Ca urmare, împăratul a promulgat un edict prin care donatiștii erau proscriși, și, în consecință, dacă nu renunțau la poziția lor ar fi avut de suferit neplăceri mari. Drept răzbunare, donatiștii l-au acuzat pe Marcelin că este complice într-un complot contra împăratului. Acuzația era foarte gravă, și Marcelin a fost condamnat la moarte. După un an de zile, împăratul însuși a recunoscut greșeala săvîrșită de justiția romană. Acuzația de complicitate la complot a fost anulată, și hotărîrile luat de tribunul Marcelin au fost sancționate. Biserica îl cinstește ca martir, deoarece nici în fața morții nu a acceptat să renunțe la adevărul propovăduit de Biserica lui Hristos. (C. Gh.)
Lasă un răspuns