Pomenirea Sfîntului Evpsihie
Sfîntul Mucenic Evpsihie a fost originar din Cezareea Capadociei și a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatu. Născut și crescut din părinți credincioși, fericitul și-a petrecut viața în fapte bune, ajutînd pe săraci, avînd înțelepciune și viață neîntinată, încît traiul său era o pildă vie de viețuire creștinească. Cînd a auzit că împăratul a amenințat cu chinurile pe cei care nu se leapădă de Hristos, și văzînd mulțimea de păgîni din Cezareea cum mergea spre templul idolesc, Evpsihie s-a umplut de rîvnă pentru Domnul. A luat cu sine cîțiva creștini, s-a dus și a sfărîmat idolii, și a dărîmat templul. Fapta aceasta a mîniat puternic pe împărat, iar Sfîntul, știind ce îl aștepta, a împărțit averile lui săracilor și s-a pregătit pentru suferințe. La scurt timp, Iulian Apostatu a poruncit să fie prinși toți cetățenii vinovați, pe unii i-a ucidă, iar pe alții i-a trimis în surghiun. Totodată, a poruncit ca averile lor să fie jefuite, iar bunurile bisericilor să fie luate. Pe Evpsihie, ca pe un pricinuitor al acestei fapte, a poruncit să-l chinuiască și să-l silească să aducă jertfe. Însă ostașul lui Hristos nu s-a supus, ci a mărturisit cu bărbăție dreapta credință. Atunci, păgînii l-au spînzurat pe un lemn și l-au strujit cu piepteni de fier, apoi, după multe chinuri, i-au tăiat capul cu sabia.
După moartea împăratului, poporul din Cezareea a ridicat o biserică deasupra mormîntului cu oasele Sfîntului Mucenic Evpsihie.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntei Maria a lui Cleofa
Maria a lui Cleofa (numită astfel după numele soțului) este considerată mama „fraților lui Iisus”: Iacob cel Mic, apostol și episcop de Ierusalim, și Iosif. În limbajul semitic cuvîntul „frate” se atribuie și verișorilor. După ce Iisus a fost luat jos de pe cruce și înmormîntat în grabă, femeile evlavioase au așteptat cu nerăbdare să treacă ziua de sîmbătă, și duminică dis-de-dimineață, urmînd imboldul tainic al inimii, au alergat în grabă spre mormînt, pentru a îndeplini rînduiala ungerii cu miresme a trupului Mîntuitorului. Dar, ajungînd la mormînt, au rămas inmărmurite. Maria a lui Cleofa și celelalte femei au simțit că se petrece o taină dumnezeiască. Veniseră la mormînt aducînd miresme în vase și durere în suflete; însă, îngerul le-a trimis să ducă apostolilor înspăimîntați balsamul divin al Învierii și speranța neclintită în biruința vieții. Nu se mai cunosc alte întîmplări din viața Sfintei Maria a lui Cleofa; dar faptul de a fi rămas sub crucea lui Iisus atunci cînd lumea îl hulea, dovedește o iubire deplină și vie. Și a fi sfînt nu înseamnă altceva decît a-L iubi pe Dumnezeu mai mult decît pe tine însuți. (C.Gh.)
Lasă un răspuns