SINAXAR Sinaxar ortodox

Pătimirea Sfinților Mucenici Terentie, Africanul, Maxim, Pompinus și alții treizeci și șase (sec. III)

Acești Sfinți Mucenici, africani de neam, au trăit în timpul împăratului Decius. Îndată după înscăunarea sa, Decius a dat poruncă în tot imperiul ca orice cetățean, bănuit a fi creștin, să se lepede de credința în Hristos aducînd jertfe idolilor. Cine se împotrivea era pedepsit cu temnița, cu chinuri și cu moarte. Văzînd aceasta, Terentie, Pompiu și toți cei împreună cu dînșii, patruzeci de toți, s-au unit pentru a se împotrivi bărbătește contra idolatriei, și a mărturisi pe Hristos. Deci, stînd în fața dregătorului, tinerii au propovăduit puterea lui Hristos și neputința idolilor, fapt pentru care au fost aruncați în temniță. Atunci, dregătorul a chemat soțiile fericiților Zenon, Alexandru și Teodor, pentru a-i îndemna să se despartă de credința creștină. Însă ei, împotrivindu-se, au fost bătuți cu toiege cu ghimpi și cu vine de bou, pînă li s-a desprins carnea de pe trup. Apoi, le-au străpuns spinările cu țepuși de fier, înroșite în foc, turnînd peste răni oțet amestecat cu sare. Și, cu cît chinurile erau mai cumplite, cu atît credința sfinților era mai mare, rugîndu-se lui Hristos să-i întărească. Păgînii nu au renunțat și i-au dus din nou în temniță, i-au legat cu lanțuri grele de gît, de mîini și de picioare, i-au silit se se culce pe țepi de fier, și i-au ținut mai multe zile nemîncați și fără apă. Dar ei au răbdat toate chinurile rămînînd tari în credinșă. Pierzînd orice nădejde de a-i întoarce de la Hristos la idoli, dregătorul a dat poruncă să li se taie capetele.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfintei Gema Galgani

La vîrsta de opt ani și-a pierdut mama și a rămas ca să aibă grijă de cei șapte frați ai săi. La puțini ani după aceasta, a murit și tatăl. Între timp, a fost vindecată în chip miraculos de o boală de oase, de care suferea de multă vreme. A cerut să fie primită într-o mănăstire, dar dorința nu i s-a împlinit. Atunci, o familie nobilă din orășelul Lucca, Mateo Gianini, a luat-o în casa lor, în timp ce frații ei au fost luați în grijă de rudele familiei. În casa Gianini a dus o viață retrasă, senină și ascultătoare față de directivele părintelui său spiritual și ale surorilor călugărițe pasioniste, care s-au oferit să se ocupe de ea. În ziua de 8 iunie 1899, i s-au întipărit pe trup rănile Domnului, răni care se deschideau în fiecare săptămînă, începînd de joi seara, pînă vineri după-amiaza. Manifestările neobișnuite ce se petreceau în sufletul și în viața ei au devenit cunoscute dincolo de marginile cartierului și ale orașului în care locuia. Mulți dintre cei care treceau pragul casei unde se afla ea, mînați doar de simpla curiozitate, ieșeau cu sufletul zguduit, și adesea total schimbat. Sfînta Gema Galgani a murit la 11 aprilie 1903, la vîrsta de 25 de ani. (C. Gh.)