Pomenirea Sfîntului Mucenic Simeno, episcopul Persiei
Sfîntul Simeon a trăit în Persia, în timpul împăratului Saporie, și era episcop în două cetăți. Pentru că numărul creștinilor sporea, păgînii perși s-au mîniat și au scornit ideea că aceștia că îi înștiințează pe bizantini de cele ce se petrec în țara lor. Drept urmare, Saporie a pus biruri grele asupra creștinilor, jefuind bisericile și ucigîndu-i pe preoți. Sfîntul Simeon, socotit vrăjmaș al împăratului, a fost dus, împreună cu doi preoți, Avdela și Anania, în fața acestuia. Întrebat de ce nu se închină soarelui, Sfîntul Simeon a mărturisit cu tărie că el se închină numai lui Dumnezeu.Cînd a văzut tăria credinței sale, împăratul l-a aruncat în temniță. În drum spre închisoare, Sfîntul Simeon s-a întîlnit cu Gotazat, învățătorul împăratului, care fusese creștin însă pentru mărire lumească și de frică, se închina soarelui. Zărindu-l pe bătrînul episcop în lanțuri, Gotazat s-a luminat la suflet, a plîns cu amar rătăcirea sa, și l-a rugat pe împărat să-l elibereze din lanțuri pe Simeon. Saporie, văzînd întoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu numai că nu i-a îndeplinit cererea, ci a poruncit să i se taie capul. Apoi, în Sfînta și marea Vineri a Patimilor Domnului, au fost scoși din temniță cei o mie o sută cincizeci de creștini, ce se aflau închiși pentru credința lor, împreună cu episcopul Simeon și, după multe chinuri și batjocuri, pe care le-au îndurat, au primit cununa muceniciei.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfinților Robert „de la Chaise-Dieu”, Robert de Molesme și Ștefan Harding
Sfîntul Robert, întemeietorul mănăstirii „la Chaise-Dieu” – Casa lui Dumnezeu, s-a născut în anul 1001, și era fiul unei familii de conți. După ce și-a terminat studiile, a fost sfințit preot. Din veniturile moștenite a clădit un spital pentru săraci și pelerini. Cu gîndul de a cere lumină de la Domnul a făcut un pelerinaj la Roma, unde a înțeles care îi este misiunea. S-a reîntors la Brioude și, împreună cu doi prieteni, în anul 1043, s-a retras în afara orașului și a întemeiat o mănăstire. Ca normă de viață și-au impus o sărăcie aspră în viața lor personală, muncă intelectuală și manuală intensivă, colaborare cu preoții și credincioșii în munca de cultivare a vieții creștinești. Înconjurat de dragostea și recunoștința celor din Brioude, Robert s-a stins din viață în 1067. După numai trei ani, papa Alexandru al II-lea l-a declarat sfînt.
Însuflețit de același ideal de reînnoire a vieții creștinești a fost și un alt Robert, născut în Champagne, în anul 1024. A intrat într-o mănăstire benedictină și, în scurt timp, a ajuns stareț al mănăstirii „Sfîntul Mihail” din Tonnere. Nereușind să introducă disciplina și severitatea cerută de rînduiala vieții călugărești, s-a retras în pădurea de la Molesme, unde a întemeiat o comunitate ce respecta reguliele Sfîntului Benedict. După cîțiva ani, îndurerat de răzvrătirile unor călugări împotriva sa, a părăsit Molesme. În peregrinările sale l-a întîlnit pe Ștefan Harding, un călugăr născut în Anglia în 1060. Împreună au întemeiat o abație într-o pădure lîngă cătunul Cîteaux. Între timp, călugării de la Molesme își cer iertare, chemîndu-l înapoi. Robert s-a întors la Molesme și a murit în anul 1110. (C. Gh.)
Lasă un răspuns