SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Prooroc Isaia

Sfîntul Prooroc Isaia a fost cel dintîi dintre marii Prooroci ai Vechiului Testament. A trăit pe vremea regilor Ahaz și Ezechia, cu peste 700 de ani înainte de Nașterea Domnului Iisus. În cartea sa, aflată în Sfînta Scriptură, a proorocit poporului evreu, din care se trăgea, Nașterea Domnului dintr-o fecioară, apoi pătimirea Robului lui Dumnezeu și a doua înfricoșătoare venire a Domnului în lume. Drept aceea, Isaia a fost numit Evanghelistul Vechiului Testament.

Plin de îndrăzneală, a mustrat cu asprime pe cei puternici, din vremea aceea, pentru nedreptățile și fărădelegile lor. Cartea proorocirilor lui Isaia s-a bucurat totdeauna de mare cinste la iudei. Însuși Domnul Iisus, după întoarecerea Sa din pustie, intrînd într-una din sîmbete în sinagoga din Nazaret și dîndu-i-se cartea Proorocului Isaia, a deschis-o la locul unde erau cuprinse proorocirile scrise cu aproape opt veacuri înainte despre El și a citit în auzul tuturor: „Duhul Domnului este pentru Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați”. Și închizînd cartea, Iisus a spus: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta, în urechile voastre”, arătînd că venise ceasul ca să împlinească, tot așa, și celelalte proorociri.

După tradiția Vechiului Testament, „dregătorii sodomului”, mîniindu-se pentru mustrările Proorocului, au hotărît să-l ucidă. Și a fost tăiat Sfîntul Prooroc, la cîmp, cu fierăstrăul, din porunca regelui Manase.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Pacomie

Sfîntul Pacomie s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 287, din părinți păgîni. La vîrsta de douăzeci de ani a fost înrolat cu forța în armata imperială și a ajuns prizonier în Teba, împreună cu alți recruți. Ascunși de întunericul nopții, cîțiva creștini s-au apropiat de ei și le-au oferit ceva de mîncare. Gestul necunoscuților l-a impresionat pe Pacomie, care i-a rugat să-i spună cine i-a îndemnat să facă aceasta. „Dumnezeu din cer”, a fost răspunsul creștinilor. În noaptea aceea, Pacomie s-a rugat la Dumnezeul creștinilor să-l scape de lanțuri, făgăduind în schimb să-și dedice viața cu totul slujirii Sale. Fiind pus în libertate și-a împlinit făgăduința, cerînd să fie primit în comunitatea creștină dintr-o localitate din sud, actualul Kasr-es-Sayad. Aici s-a pregătit pentru botez și a devenit creștin.

Cîtva timp a dus o viață ascetică, de rugăciune și post, lucrînd la diferite familii din partea locului. Apoi, timp de șapte ani a stat sub conducerea unui călugăr în vîrstă, Palamon. Într-o zi, aflîndu-se în singurătatea pustiului, o voce misterioasă i-a cerut să-și fixeze acolo locuința, deoarece în jurul lui se va aduna mulțime de ucenici. Era în anul 325. După douăzeci și trei de ani, în 348, cînd Pacomie părăsea acest pămînt, în ținutul acela erau nouă mănăstiri de bărbați și una de femei, cu peste șapte mii de călugări și călugărițe. Locul unde a fost înmormîntat Sfîntul Pacomie a rămas necunoscut, deoarece pe patul de moarte a chemat pe ucenicul său Teodor și i-a cerut să-i promită că va ascunde rămășițele sale pămîntești, astfel încît pe mormîntul lui să nu se ridice nici un fel de biserică. (C. Gh.)