Pomenirea Sfîntului Maxim Mărturisitorul (sec. VII)
Sfîntul Maxim Mărturisitorul s-a născut în anul 580, în Constantinopol, și a făcut studii la cei mai importanți profesori din vremea sa. Cînd împăratul a căzut în erezie, Sfîntul s-a retras într-o mănăstire, făcîndu-se călugăr. Continuînd seria rătăcirilor în privința dogmelor Bisericii în tot Răsăritul, Sfîntul Maxim a plecat la Roma, și a îndemnat pe cei de acolo să osîndească documentele împărătești, care opreau mărturisirea adevărului. „A tăinui cuvîntul adevărului înseamnă a te lepăda de el”, spunea el tuturor. Auzind aceasta, împăratul a trimis oameni să-l prindă pe Sfînt. După ce l-au prins și l-au judecat, l-au trimis în surghiun. Înainte, a fost osîndit să i se taie limba și mîna dreaptă, ca să nu poată mărturisi adevărul, nici cu graiul nici în scris, și a fost trimis pentru toată viața în Caucaz. Scrierile sale au fost traduse și în limba română în seria „Filocalia”.
Sinaxar romano-catolic
Sfînta Agnesa (sec. IV)
Sfînta Agnesa a fost martirizată la începutul secolului IV. Conform tradiției, fiul prefectului Romei a încercat să determine pe Agnesa să-și schimbe hotărîrea de a rămîne fecioară. Respins în încercările sale, tînărul a denunțat-o că este creștină. Prefectul Romei i-a poruncit să aducă sacrificii zeiței Vesta. Refuzînd, Sfînta a fost trimisă într-un lupanar. Ajutată de puterea lui Dumnezeu, Agnesa a scăpta nevătămată din această înjositoare osîndă, deoarece omul care a încercat să se apropie de ea a căzut mort la picioarele ei. Văzînd cele petrecute, prefectul a dat ordin să i se taie capul. Sfînta Agnesa a murit la vîrsta de 12 ani. (C. Gh.)
Lasă un răspuns