Pomenirea Sfîntului Mucenic Dorotei, episcopul Tirului
Sfîntul Dorotei a fost urmașul Sfîntului Metodie la scaunul de episcop al Tirului. El a preluat episcopatul înainte de a urca pe tronul Imperiului Roman Constantin cel Mare, cel care a dat libertate religiei creștine. În acele timpuri, Dorotei a cunoscut prigoana împotriva creștinilor și n-a păstorit multă vreme, deoarece, pentru cruzimea chinurilor la care erau supuși creștinii, a părăsit scaunul episcopal și s-a ascuns în locuri sălbatice. Cînd a sosit la cîrma imperiului Constantin cel Mare, sfîntul Dorotei s-a întors la Tir, la scaunul său, și a păstorit cu înțelepciune, aducînd mulți păgîni la creștinism. Dorotei a trăit pînă în timpul împăratului Iulian Apostatu, cel ce s-a lepădat de Hristos. Acesta, pe ascuns, a poruncit să fie prinși creștinii și să fie uciși toți cei care nu cinstesc idolii vechilor credințe păgîne. Iulian credea că astfel va zdrobi Biserica lui Hristos. Bătrînul episcop Dorotei a abandonat iarăși scaunul Bisericii din Tir și a fugit de groaza prigonitorilor. A plecat din cetatea sa și a mers în Tracia, dar nici acolo n-a scăpat de idoli. Dumnezeu l-a chemat la cununa muceniciei, căci a fost prins de dregătorii lui Iulian, în cetatea Diopole, și, după ce a suferit multe chinuri și bătăi, a decedat la 107 ani.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Bonifaciu
Sfîntul Bonifaciu era originar din Anglia și s-a născut în anul 673 – sau 680, în regatul Wessex, purtînd numele de Winfrid. La șapte ani, a fost admis în mănăstirea Exter. Aici și-a însușit o cultură solidă, ajungînd chiar profesor. Dorea să ducă o viață misionară, așa că a trecut Marea Mînecii și s-a oprit în Frisia, o regiune din nordul Olandei. Din cauza certurilor dintre ducii germani și franci, Winfrid a plecat în pelerinaj la Roma, pentru a se ruga la mormintele sfinților martiri. Papa Grigorie al II-lea l-a încurajat și i-a dat împuternicirile necesare activității misionare. Winfrid a plecat din nou în Frisia și, timp de trei ani, a colindat o mare parte din Germania. Pentru curajul și truda lui, a fost chemat iarăși de papă, care l-a sfințit episcop, dîndu-i numele de Bonifaciu. La reîntoarcerea lui în Germania, a ridicat o biserică în ținutul Hessen, unde a doborît un stejar considerat de populație băștinașă ca fiind sediul unui zeu. Înainte de a trece la organizarea Bisericii pe malul drept al Rinului, Bonifaciu a întemeiat, la hotarele dintre Hessen și Turingia, o mănăstire care avea să devină centrul spiritualității și culturii religioase în Germania. Înaintat în vîrstă, dar neobosit, a plecat din nou spre Frisia. Acolo, în anul 754, în ziua de sărbătoare a Rusaliilor, a fost ucis de niște frizoni păgîni. (C.Gh.)
Lasă un răspuns