Sinaxar romano-catolic: Sfînta Angela Merici
Atunci cînd omul va înceta să gîndească și să lucreze rău, atunci se apropie de el bunătatea lui Dumnezeu și îi vine nevinovăția copilărească în maturitatea duhovnicească cu discernămînt de la Dumnezeu, și cunoaște inimile oamenilor, neluînd în seamă socotelile omenești. Și atunci lucrul cel mai minunat este că, deși deosebește pe Sfînt de criminal, totuși îl are mai bun pe criminal decît pe sine și-l iubește cu durere și se roagă pentru mîntuirea fratelui său. Se roagă și pentru pocăința lui, cu gîndul că deși ar fi putut face mai multe rele, s-a silit și s-a limitat la mai puține. Are în vedere condițiile în care a crescut, moștenirea și toate pricinile rele ce i s-au dat, pe care le va avea în vedere Dumnezeu Cel drept. În același timp se mustră pe sine că poate n-a răpsuns cum trebuia la prilejurile bune și multe pe care i le-a dat Dumnezeu și se roagă cu smerenie și durere; iar Bunul Dumnzeu îl ajută și pe criminal și-l miluiește, îndoind în același timp harul Său în robul Său cel recunoscător.
Din păcate, unii dintre noi, pentru că nu vrem să vedem lucrurile cu ochi dumnezeiesc, ne facem și pe noi nefericiți și goi de harisme, și mîhnim și pe Dumnezeu prin nefericirea noastră, punîndu-L într-o situație dificilă. Adică, dacă ne-a dat vreun dar îndată ne mîndrim, și mai rău este că rănim și alte suflete prin purtarea noastră mîndră. Dacă nu ne dă ne vede în mîhnire și Îl doare, ca pe un Părinte bun, pentru că are bogăție din belșug, pe care vrea să ne-o dăruiască.
Ce bine este cînd ne cunoaștem pe noi înșine! Atunci smerenia ne va deveni o stare de fapt și Dumnezeu ne va reîmproprietări cu darurile Sale dumnezeiești. Atunci vor înceta să funcționeze legile duhovnicești – „oricine se înalță pe sine se va smeri” – deoarece vom păși numai pe jos și nu vom cădea; și vom primi continuu harul lui Dumnezeu, care, în mod neschimbat, se dă celor smeriți”. (din volumul „Cuviosul Paisie Aghioritul – Epistole către cer”)
Lasă un răspuns