Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Marcel
„Cei care vor ca toate să li se dea de alții, fără ca ei înșiși să dea ceva celorlalți, și cer mereu de la Dumnezeu fără să-I dea lui Dumnezeu nici măcar păcatele lor (prin pocăință), se vor înstrăina cu desăvîrșire de Dumnezeu și se vor preda ei înșiși în mîinile diavolului. Deoarece au cultivat dragostea pentru ei înșiși, firesc este să-și mărească neliniștea deja mare pe care o au și să sufere ceva din iad încă din această viață.
Cei care nu se pogoară la starea semenilor îndurerați sînt părăsiți de Dumnezeu și cad atunci rău, învățînd să compătimească. În timp ce acei care se întristează și se interesează de ceilalți, nepăsîndu-le de ei înșiși, sînt apărați de Dumnezeu și le poartă de grijă și Dumnezeu și oamenii.
Oamenii cei buni în mod firesc se folosesc chiar și din căderile semenilor lor, pe care le folosesc ca frînă tare pentru ei înșiși, ca să ia aminte să nu se abată de la drum. Încă cei vicleni nu se folosesc, din păcate, nici din virtuțile celorlalți, deoarece ei și pe acestea le explică prin vocabularul lor viclean, pentru că sînt întunecați de negreala ucigașului de oameni, nedreptățindu-se duhovnicește pe ei înșiși și pe alții, nedreptățindu-se duhovnicește pe ei înșiși și pe alții, totodeauna fiind mîhniți și mîhnind pe semenii lor prin această negreală a lor duhovnicească, căci timpul înnourat pricinuiește mîhnire numai oamenilor ce suferă de duhul întristării.
Bunătatea este una din multele însușiri ale lui Dumnezeu. De aceea, ea întotdeauna iradiază bucurie, alungă norii, deschide inimile, ca și lumina soarelui de primăvară, care scoate flori din pămînt, încălzește chiar și șerpii și-i scoate din găurile lor înghețate ca să se bucure și ei de bunătatea lui Dumnezeu”.
Lasă un răspuns