Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Bonaventura
Spunea un oarecare părinte că era o mănăstire de fecioare. Iar una dintre acestea, din lucrarea vrăjmașului, a vrut să plece din mănăstire. Însă, plecînd, a căzut în desfrînare, căci așa a amăgit-o vrăjmașul. După ce a căzut în păcat, a petrecut, ceva vreme în desfrînare, apoi, iarăși, aducîndu-și aminte de Dumnezeu, se gîndea la pocăință. Astfel, a pornit să vină spre mănăstirea din care făcuse parte, șu unde dorea, din tot sufletul, să se pocăiască. Dar, cînd a ajuns acolo a căzut înaintea porții și a murit. Atunci, Dumnezeu a arătat unui episcop moartea ei. Și a văzut episcopul pe Sfinții îngeri venind și luîndu-i sufletul, iar pe draci, mergînd în urma lor și certîndu-se cu ei. Sfinții îngeri le-au zis: „Nouă ne-a slujit atăția ani: al nostru este sufletul.” Însă, certîndu-se ei multă vreme, ziceau dracii: „La mănăstire a mers cu lenevire, deci cum ziceți că s-a pocăit?” Au răspuns îngerii și au zis: „Dumnezeu, văzîndu-i gîndul smerit, acum spre pocăință, măcar că n-a mai avut vreme de pocăință și de mărturisire, din pricina morții, i-a primit pocăința ei. Deoarece, a se pocăi, stătea în puterea ei, pe cînd viața fiecăruia o stăpînește Atotțiitorul Dumnezeu.” Cînd au auzit aceste cuvinte, dracii s-au rușinat și au fugit. Pentru aceea se cuvine să umblăm și să trăim cu pază că nu știm în care ceas ne va lua moartea. Și facă Bunul Dumnezeu să ne găsească în pocăință și cu păcătele mărturisite. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns