Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Arsenie
Învățătura sfinților părinți despre pocăință: „să nu te deznădăjuiești omule, nici să nu te depărtezi de rugăciuni, ci să mergi la biserică. Păcătos fiind, roagă-te cu suspine lui Dumnezeu și-ți va da iubirea Sa de oameni și iertare de păcate. Dar, dacă vei deznădăjui, nevrînd să vii la pocăință, atunci te dai pe tine însuți în stăpînirea satanei. Sau, dacă te îndoindu-te, nu mergi la pocăință, faci împiedicare dumnezeiescului dar, care voiește să te miluiască alături de toți cei care aleargă la Dumnezeu cu dragoste și încredere. Acum trebuie să alegi ce este mai bine: Dacă este bun păcatul, păzește-l și petrece în el, pînă la sfîrșit, iar dacă îți dai seama de osînda cea pentru păcat, atunci de ce petreci în faptele cele pierzătoare? Pentru că este scris: «În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca»”
Să fim următori Sfinților, adică trăind precum au petrecut ei viața aceasta, în foame și sete, în frig și în sărăcie. Și s-au sfîrșit prin foc și prin sabie, înfruntînd tot felul de ispite. Și noi, pînă la moarte, să ne asemănăm lor. Orice voiți, totdeauna, cu credință să cereți. Aceasta este voia lui Dumnzeu, ca neîncetat să vă rugați, fără mînie și îndoială. Pentru că fiecare gînd străin desparte mintea de la Dumnezeu. Căci dorința diavolului este să despartă și să surpe mintea de la Dumnezeu și să o împreuneze și să o întocmească cu gînduri spurcate. Dar trebuie să ne ferim de gîndurile pe care le strecoară el în inima oamenilor. Pentru că măscăriciul și vechiul zugrav, diavolul, pe toate le preface: uneori în străluciri, alteori arătînd chipuri, fețe și fapte necuvincioase. Și ticălosul de om, stînd într-un loc, i se pare amăgindu-se, că este în altă parte și că vede pe cineva și că ar vorbi cu el de față și că pune la cale fapte care sînt, toate, înșelăciune diavolească. Deci, omul este dator să-și întărească și să-și păzească mintea și să o înfrîneze și să-și cerceteze fiecare gînd și lucrare în numele Domnului nostru Iisus Hristos, care a ridicat păcatul lumii. Unde stă trupul, acolo să-și fie și mintea ca, între inima oamenilor și Dumnezeu să nu se afle nimic altceva, ca un zid sau gard, care ar întuneca inima. Ci să vorbească numai cu însuși Dumnezeu. Nu este cu putință cuiva să cîștige Împărăția Cerului dacă nu se va lepăda, mai întîi, de voia sa, și de nu va face, în frica lui Dumnzeu, cele poruncite lui. Fericit este omul care rabdă ispite pentru că, făcîndu-se destoinic, va lua cununa nevestejită a măririi. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns