Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Conrad de Piacenza
Un oarecare călugăr, anume Serapion, locuia în pustie. Iar odată, a venit în cetate pentru o trebuință și, văzînd o desfrînată, i-a zis: „Să nu primești pe nimeni, că eu voi veni la tine deseară”. Iar ea i-a făgăduit lui că-l aștepta. Apoi, după ce a venit, i-a zis: „Așteaptă-mă pe mine puțin, că am o lege pe care trebuie s-o împlinesc”. Iar ea i-a zis: „Săvîrșește-o, părinte”. Deci, stînd ei în cameră a început a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintîi și pînă la sfîrșitul psalmilor celor o sută cincizeci și la fiecare psalm făcea cîte trei închinăciuni. Iar ea stătea, tremurînd, în spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dînsa, ca să se mîntuiască și, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziuă, a căzut desfrînata la picioarele lui, rugîndu-se și zicînd: „Ai milă, părinte, să mă duci pe mine unde știi, ca să mă mîntuiesc. Că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine”.
Deci, a luat-o pe ea și a dat-o la o mănăstire de maici și a zis el către egumena: „Primește pe sora aceasta și să nu pui asupra ei canon, ci pe cît va voi ea și să nu o superi pe dînsă”. Iar ea petrecînd acolo, după puține zile, a zis: „Sînt păcătoasă, și voi să mănînc o dată pe zi”. Mai apoi, iarăși a zis: „O dată la două zile voi să mănînc, de vreme ce mult am păcătuit, și printr-o fereastră dați-mi mie să mănînc. Și lucru de mînă dați-mi să lucrez”. Și așa, pocăindu-se, a plăcut Domnului și, mîntuindu-se, a adormit în Domnul.
Este trebuință de multă atenție, ca să nu fim furați de minciună. Că, mințind, nimeni nu se face părtaș lui Dumnezeu și străin de El este mincinosul. Că scris este: „Toată minciuna de la diavolul este”. Și, iarăși: „Mincinos este și tată al minciunii”. Pe diavolul, așadar, îl numește mincinos. Iar adevărul este Dumnezeu, că Însuși zice: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața”. Deci, vedeți de cine ne despărțim. Și vedeți de cine ne lipim cu minciunile: arătat este că, de cel viclean, de voim, dar, să ne mîntuim cu adevărat, sîntem datori să iubim adevărul, cu toată puterea și cu toată sîrguința și să ne păzim de toată minciuna, ca nimic să nu ne despartă pe noi de adevăr și de viață.
Sînt însă trei deosebiri și feluri de minciună. Este minciuna de gînd, este cel ce minte cu cuvîntul, este încă și cel ce și cu viața lui minte. Cel ce minte, din gîndul său este cel ce primește păreri. De vede pe cineva grăind cu fratele său, gîndește și zice: „De mine grăiesc”. Iar de vor lăsa vorba, iarăși gîndește: „Pentru mine au lăsat vorba”. Și toate le minte cu gîndul. Încă și la clevetiri gîndește, de bătaie, de osîndire, de a face război. Că nu poate pomul rău să facă roade bune. Iar dacă voiești cu adevărat a te îndrepta pe tine, pune începătură de pocăință și nu te tulbura.
Lasă un răspuns