Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Martin
Unul dintre sfinții părinți a povestit că un cărturar antiohian a venit la un părinte zăvorît și l-a rugat să-l primească și să-l facă monah. Și i-a zis lui starețul: „Dacă voiești să te primesc, vinde-ți toată averea și o dă la saraci, după porunca Domnului, și te voi primi”. Cînd a auzit aceste cuvinte s-a dus îndată și a făcut așa. După aceasta, i-a grăit altă poruncă întrebîndu-l: „Oare, îți vei putea păzi gura ca să nu vorbești?” Iar el a făgăduit să facă așa, și a petrecut cinci ani, nespunînd nici un cuvînt. Atunci au început alții a-l slăvi pentru viața și modul său de a fi. Văzînd toate acestea, părintele său i-a zisi: „Nu-mi este mie de trebuință, dar te voi slobozi în Egipt, la o viață de obște”. Și i-a dat drumul ca să vadă dacă va începe a vorbi, sau nu. Cărturarul monah a ascultat în continuare de poruncă și n-a grăit nimic. Într-o zi, părintele acela ce-l primise pe el, a vrut să-l ispitească, de este mut sau nu. Și l-a trimis pe el pentru răspuns, peste un rîu mare, în vreme de puhoi, ca, de nevoie, să zică: „Nu pot trece”. A trimis un alt călugăr, care a mers după el, ca să vadă ce va face. Iar el, cum a venit la rîu, neputînd să-l treacă, și-a plecat genunchii la rugăciune și, iată venind un crocodil, l-a luat pe el și l-a dus de cealaltă parte. Iar după ce și-a făcut porunca, a venit la rîu și iarăși l-a luat pe dînsul crocodilul și l-a adus în această parte. Iar fratele cel trimis după dînsul a venit la mănăstire și a spus acestea părintelui și fraților. Și toți s-au minunat.
După aceea, trecînd ceva vreme, a răposat monahul. Părintele acela, către care fusese trimis el dincolo de rău, a adus vestea zicînd: „Chiar dacă ai trimis un mut, însă era îngerul lui Dumnezeu”. Atunci, părintele cel zăvorît i-a spus adevărul, zicîndu-i: „Nu era mut, ci chiar prea vorbăreț, numai că, păazind porunca pe care i-o dădusem mai dinainte, a petrecut așa”. Auzind aceasta, toți s-au minunat.
Sfinții Părințu spun că în ceea ce privește mîntuirea nu contează cît timp petrecem spre mîntuire, ci intensitatea trăirii. „O osteneală fierbinte, vreme de un ceas, poate să aducă lui Dumnezeu mai multă faptă bună, decît poate să-i aducă în cincizeci de ani, o osteneală cu lenevire. Dacă ar vedea dracii, că a fost ocărît cineva, sau asuprire a luat de la cineva, sau a fost păgubit și se necăjește, nu pentru că a pătimit rău, ci, pentru ca s-a împotrivit și n-a răbdat vitejește, atunci, de o voire ca aceasta, se tem dracii, că văd că au început oamenii a călători pe calea cea dreaptă, voind a alerga pe calea cea dumnezeiască și a urma Preacuvioșilor Părinți”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns