Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Fericitului Romeo
Fericitul Iacov, iubind pe Hristos, s-a înstrăinat de lume și a părăsit toata averea sa, fără a întrebuința nimic din ea. Însă, dupa aceasta, a început a se mîndri cu sine, la îndemnul diavolului încît, îndrăznind, zicea: „Cine altul știe, mai bine decît mine, mîntuirea mea?” Pentru aceasta, săvîrșea multe și mari fapte bune, însă, fără să întrebe pe cei pricepuți, după cum învață dumnezeieștii Părinți. Ci, numai cu voia și cu plăcerea sa, pentru care a și fost înșelat de diavol. Într-o zi, venind la dînsul, un înger viclean, adică un demon prefăcut în chip de înger de lumină, i-a zis: „Curățește-ți chilia ta și să aprinzi candele și făclii și s-o îmbălsămezi cu miruri și tămîie. Și tu, de asemenea, să te împodobești bine, pentru că Hristos, plăcîndu-I nevoința ta, vine în noaptea aceasta, ca să-ți dea multe daruri”. Iar nepriceputul Iacov, din mîndrie înșelîndu-se, a făcut toate acestea. Și, așa, a venit la el antihrist, cu slavă și nălucire multă, la miezul nopții. Deci, Iacov, deschizînd ușa chiliei sale, i s-a închinat lui, iar diavolul, lovind pe Iacov în frunte, din poruncă dumnezeiască, n-a stat decît o clipă și s-a întors și a fugit. Deci, a doua zi dimineață, Iacov, plîngînd, a mers la un bătrîn. Iar bătrînul, mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvînt, a zis către el: „Fugi de aici, că te-a batjocorit satana”. După ce Iacov a plîns de-ajuns și și-a sfărîmat inima, bătrînul l-a certat mult și, sfătuindu-l, l-a trimis la o mănăstire cu viață de obște, unde călugării trăiesc sub îndrumarea unui stareț și locuiesc în chiliile din incinta mănăstirii. Și a slujit la bucătărie șapte ani cu multa smerenie si ascultare. Dupa aceea, a stat, singur în chilie, alți șapte ani, împlinind cu măsură lucrul cu mîinile și păzind canonul dat lui de duhovnicul său. Și așa, învățînd calea lui Dumnezeu cea neamăgitoare, cu multă deslușire, a ajuns făcător de minuni preales și și-a săvîrșit viața sa, mutîndu-se către, Domnul.
„Mă tem de moarte și mă spăimîntez. Mă tem de gheena focului, că este veșnică și nestinsă. Mă tem de tartar și de întuneric, pentru că nu are parte de lumină. Mă tem și de vierme, că fără de moarte este. Mă tem de îngerii cei de la judecată, că sînt nemilostivi. Vai mie, că mă chemau pe mine, și eu, nu ascultam, îmi spuneau mie să părăsesc toată spurcăciunea și toate lucrurile cele urîte, și nu auzeam. Vai mie, că am spurcat casa ta, Doamne, și pe Sfîntul Duh l-am scîrbit. Dumnezeule, drepte sînt lucrurile Tale, și judecățile. Pentru o asemenea păcătuire și pentru dulcețile trupești mă lipsesc de hrana cea nesfîrșită și de Împărăția Cerului și fără de sfîrșit mă voi munci, dîndu-mă focului. Dreaptă este judecata Domnului; că mă învăța și am ascutat, îmi aducea mie mărturii, iar eu îmi băteam joc. Așa vei începe a zice, omule, dacă se vaîntîmpla ție, mai înainte de pocăință, să pleci din lumea aceasta. Drept aceea și de iad să te temi și în Împărăție să te străduiești a intra”, a scris Sfîntul Chiril al Ierusalimului într-una din învățăturile sale către creștini
(Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns