Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Mauriciu și însoțitorii lui
Cineva vorbea despre un sfînt părinte că era foarte ostenitor și viețuia aspru de șaizeci de ani într-o peșteră. În toate zilele, deși era zăduf, aduna pietre în pustie și făcea cu ele chilii și le dădea celor ce nu-și puteau zidi. Într-o zi un călugăr l-a întrebat: „Ce faci părinte, la niște bătrîneți ca acestea, muncindu-ți trupul prin zăduful cel cumplit?” Bătrînul i-a răspuns: „Ca să nu mă muncească el pe mine, îl muncesc eu pe el”. Și mînca, cu măsura, în fiecare zi, pîine uscată și verdețuri mărunte de salată, și bea apă cu măsură. Nimeni nu l-a văzut vreodată întinzîndu-și picioarele, nici dormind pe rogojină, nici pe pat. Ci noaptea, șezînd, împletea coșnite de finic și din ele își cumpăra hrană. Și cei care îl cunoșteau spuneau că a avut această viață din tinerețe. Adică, niciodată n-a dormit după obicei, ci închidea ochii unoeri, cînd lucra și mînca, nu de puține ori întîmplîndu-se să-i cadă pîinea din gură în vremea mîncării. Cînd ucenicii l-au silit să se odihnească puțin pe rogojină, bătrînul a spus: „De vețiînvinge pe înger să adoarmă, apoi și pe mine mă veți face să mă culc”.
Spunea Sfîntul Ioan Gură de Aur: „Cînd vei ședea la citirea dumnezeieștilor cuvinte, mai întîi să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ți deschidă ochii inimii. Ca nu numai să citești cele scrise, ci să le și faci, ca nu spre păcat să citești cuvintele și viețile sfinților. Cînd vei citi cu multă sîrguință, să citești cuvintele, cu dinadinsul și cu toată inima și să nu te grăbești numai a întoarce filele. De-ți este de trebuință, nu te lenevi, ci și de două ori și de trei ori să citești cuvintele și chiar de mai multe ori, ca să înțelegi puterea lor. Iar cînd vei voi să citești sau să asculți pe altul ce citește, atunci să te rogi lui Dumnezeu, zicînd: Doamne Iisus Hristoase, deschide-mi ochii inimii, ca să ascult cuvîntul Tău și să-l înțeleg și să fac voia Ta, că străin sînt eu pe pămînt. Să nu ascunzi pentru mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Arată-mi cele nearătate și cele ascunse ale Înțelepciunii Tale. Spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul meu, ca să-mi luminezi mintea și gîndul, cu lumina înțelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le și fac. Ca nu spre păcat să citesc viețile și cuvintele sfinților, ci spre înnoire și spre luminare, spre sfințire, spre mîntuirea sufletului și spre moștenirea vieții veșnice. Că Tu ești luminarea celor ce zac întru întuneric și de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvîrșit”.
A fost un oarecare călugăr, Filarghie cu numele, care viețuia în Ierusalim, și care își cîștiga existența din lucruri de mînă. Odată, ședea el în targ și își vindea lucrul să. Din întîmplare, cineva și-a uitat o pungă ce avea o mie de galbeni, iar bătrînul a găsit-o. Deci a stat pe locul său, zicînd: „Se cade celuia ce a pierdut-o să vie să-și ia al său și să-și primeasă punga”. Îndată a venit cel ce o uitase, plîngînd. Bătrînul l-a primit și i-a oferit punga înapoi. Iar acela l-a ținut pe călugăr, vrînd să-i dea lui o parte oarecare, însă bătrînul nici nu se uita. Atunci a început a striga cel ce o pierduse: „Veniți de vedeți pe omul lui Dumnezeu, ce fel de faptă face”. Însă călugărul s-a furișat, a fugit pe ascuns și a ieșit din cetate, ca să nu fie cunoscut. Iar aceasta a făcut-o, ca să nu fie cinstit de acel om. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns