Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ignatiu din Laconi
În Egipt era un călugăr, cu numele Serapion, care se mai numea Sindonitul, căci nu-și acoperea trupul decît cu o îmbrăcăminte numită sindon. Acesta, din tinerețe, s-a făcut monah și n-a cîștigat nici un fel de averi pe lumea aceasta, nici chilie, nici adăpostire. Ci, îi era viața ca a unei păsări. El purta o cămașă și avea o Evanghelie mică, mergea din loc în loc și unde îl apuca noaptea, acolo se odihnea. Iar dimineața, nu petrecea în același loc, ci, iarăși, umbla. De aceea, mulți îl numeau om fără de patimă. De multe ori, îl găseau trecătorii afară din satul în care petrecuse mai înainte, stînd lîngă drum și plîngînd. Și-l întrebau: „Pentru ce plîngi, bătrîne ?” Iar el răspundea: „Domnul meu mi-a încredințat bogăția sa, iar eu am pierdut-o și l-am păgubit și mă va pedepsi”. (Dar, aceasta o grăia ca pildă, că Domn numea pe Dumnezeu, iar bogăția, sufletul său, cel zidit după chipul lui Dumnezeu și răscumpărat cu sîngele Mîntuitorului Iisus Hristos). Iar cei ce auzeau aceasta, nu înțelegeau ce grăiește, ci credeau că vorbește despre aur. Așa că, unii îi aruncau puțină pîine, alții fructe, și-i ziceau: „Ia-le pe acestea frate, iar pentru bogăția pe care ai pierdut-o, nu te mîhni, că Dumnezeu poate să ți-o trimită înapoi”. Și le răspundea sfîntul: „Amin, amin!”
Într-o zi, a mers în Alexandria. Acolo, l-a întîmpinat un sărac gol, care tremura de frig. Cînd l-a văzut, a început a gîndi: „Cum eu, socotindu-mă că sînt pustnic și lucrător al poruncilor lui Hristos, port haină, iar acest sărac se topește de frig și eu nu mă milostivesc spre el ? De nu voi acoperi goliciunea lui și de-l voi lăsa să moară de frig, mă voi osîndi în ziua judecății, ca un ucigaș.” Apoi, s-a dezbrăcat, și a dat haina săracului. Și a rămas gol, ținînd sub braț Sfînta Evanghelie, pe care o purta. A trecut pe acolo un cunoscut al lui și, văzîndu-l gol, i-a zis: „Părinte Serapion, cine te-a dezbracat pe tine?”. Iar el a arătat Sfînta Evanghelie: „Aceasta m-a dezbrăcat.” După aceea, a întîlnit un om, pe care îl duceau la temniță, căci avea datorii. Sfîntului Serapion i s-a făcut milă de el și, neavînd ce să-i dea, a vîndut Evanghelia pe care o purta, și a plătit datoria acestui om. Astfel, s-a dus gol la coliba în care petrecea. Cînd l-a văzut gol, ucenicul l-a întrebat: „Părinte, unde este haina ta, cea mică?” Sfîntul i-a răspuns: „Am trimis-o înainte, fiule, fiindcă, în locul aceleia, îmi trebuie una mai bună”. Iarăși, l-a întrebat ucenicul: „Dar, Evanghelia unde este ?” I-a răspuns Serapion: „Cu adevărat, fiule, aceea îmi zicea mie în toate zilele: Vinde averea și o dă săracilor, ca să o afli în ziua Judecății. Deci, am ascultat cele cuprinse în ea și am făcut precum mă sfatuia ea. Adică, am vîndut-o și banii i-am dat celui ce avea trebuință, ca să aflu îndrăzneală înaintea Dumnezeului nostru Iisus Hristos, după cum am citit în sfînta Lui Evanghelie”. Iar un necunoscut i-a dat alt sindon vechi ți rupt, ca să se acopere. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns