Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Celestin al V-lea
Sfîntul Ioan Evanghelistul a venit în cetatea Efes, unde a întîlnit pe un tînăr de bun neam, care dorea din tot sufletul să fie credincios. După ce l-a învățat poruncile lui Dumnezeu, Sfîntul Ioan l-a dus pe acel tînăr la episcopul cetății încredințîndu-i-l spre paza sufletească. Apoi, Sfîntul Ioan Apostolul s-a dus în alte părți, ca să-i învețe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul l-a luat pe acel tînăr, l-a învățat și l-a povățuit în continuare pe calea cea bună. Și, nu după multe zile, l-a botezat. Cînd a crezut de cuviință că l-a întărit pe tînăr în ortodoxie suficient de tare, episcopul nu l-a mai povățuit ca la început. Nu după multă vreme, tînărul a slăbit în credință și s-a lipit de niște tineriă și, împreună cu dînșii, a început a umbla la ospețe scumpe, la vin mult și la desfrînări de toată noaptea. Acesta a fost doar primul pas pentru că, ulterior, tînărul s-a apucat de tîlhării. Mai mult, pentru că era mare la trup, tîlharii l-au ales drept conducător. Încet, el s-a făcut foarte nemilostiv, devenind un om fără de Dumnezeu. După ce a trecut un an, a venit Sfîntul Ioan la Efes și, înaintea tuturor, a zis episcopului: „O, episcope, să-mi aduci datoria, care ți-am încredințat-o”. Episcopul s-a mirat de acel cuvînt, ca și cînd Ioan îl întreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Dacă a văzut Ioan că nu pricepe sensul întrebării, i-a zis: „Să-mi aduci pe tînărul pe care ți l-am încredințat”. Cînd a auzit episcopul, a suspinat și a zis către Ioan: „Tînărul a murit”. Iar Ioan l-a întrebat: „Cum și în ce chip? Cu moarte sufletească sau trupească?”. Episcopul i-a răspuns: „Cu moarte sufletească. Ca s-a făcut vrăjmaș și tîlhar cumplit”. Atunci a zis Sfîntul Ioan episcopului: „Nu te-am pus păzitor sufletului tînărului acestuia? Acum să-mi aduci un ca lși voi merge la locul unde este tîlharul”. Apoi, a plecat Sfîntul să caute oaia cea pierdută a lui Hristos. Ajuns în munte, a fost prins de tîlhari, care, la insistențele lui, l-au dus în fața căpitanului. Cum l-a văzut pe Ioan venind către el, tîlharul s-a rușinat și a fugit. Sfîntul, deși bătrîn, a alergat după el: „Pentru ce fugi de mine, fiule? Și pentru ce-mi faci osteneală? Stai, nu te teme, ai nădejde de mîntuire. Pentru tine voi răspunde eu înaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu îmi voi pune sufletul, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Hristos m-a trimis ca să-ți dau iertare de păcate. Eu voi pătimi pentru tine: asupra mea să fie sîngele pe care tu l-ai vărsat, pe umerii mei să fie sarcina păcatelor tale”. Cînd a auzit aceste cuvinte, tînărul a început să plîngă, s-a apropiat de Ioan și l-a sărutat. Sfîntul l-a luat de la tîlhărit, și s-au întors în Efes. A fost un exemplu de pocăință adevărată, dăruit tuturor, căci nimeni, căzînd în pacate, să nu-și piardă nădejdea mîntuirii, ci să se pocăiască și să alerge la Hristos. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns