SINAXAR Sinaxar ortodox și romano – catolic

Pomenirea Sfintei Mucenice Lucia

Sfînta Lucia a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, fiind din orașul Siracuza. Deși își dorea o viață curată, a fost logodită de părinți, fără voia ei. Într-o zi, cînd mama îi era bolnavă, Sfînta s-a dus cu ea la Catania, ca să o roage pe Sfînta Muceniță Agata, ale cărei moaște se aflau acolo, să o salveze pe mama sa. Pe drum, a văzut-o ca prin vis pe Sfînta Agata, care a tămăduit-o pe mama sa, iar ei i-a proorocit mucenicia ce avea să ia pentru Hristos.

După ce mama sa s-a vindecat, Lucia și-a împărțit averea la săraci. Logodnicul ei a pîrît-o în să că este creștină și a fost chemată în fața dregătorului Pashasie, care a încercat să o convingă să renunțe la Hristos. N-a cedat și a fost dusă cu sila într-o casă de desfrîu, pentru a fi batjocorită. Cu harul lui Dumnezeu, Sfînta a rămas curată, nimeni nereușind să o facă să renunțe la calea cea adevărată. În chip minunat, trupul ei a devenit atît de greu, încît nici zece oameni nu au putut să o miște, atunci cînd au vrut să o ducă spre dezonoare. Plini de furie, păgînii au început să o lovească, să arunce peste ea smoală topită și ulei încins, iar în cele din urmă i-au străpuns gîtul cu o sabie. În tot acest timp, tînăra neînfricată nu a încetat să le repete creștinilor adunați în jurul ei că datoriile față de Dumnezeu sînt mai presus decît obligațiile față de oameni. Simițind că este aproape de sfîrșit, Lucia și-a mărturisit încă o dată credința. Toți cei din jur au răspuns «Amin», iar sufletul ei curat și-a luat zborul către lăcașurile cerești.

Duminică, 14 decembrie

Sinaxar creștin – ortodox

Pătimirea Sfinților Mucenici Tirs, Levchie și Calinic

Sfinții Tirs, Levchie și Calinic au trăit în vremea împăratului Decius,

cînd în părțile Bitiniei și Nicomidiei stăpînea dregătorul Cumvrichie.

Într-o zi, Cumvrichie a venit în cetatea Cezareei din Bitinia, cu

dorința de a-i sili pe toți oamenii să se închine idolilor. Sfîntul

Levchie a mers către dregător și l-a și pe el să lase întunericul și să umble în lumină. Cînd a auzit aceste cuvinte, Cumvrichie, plin de mînie, a poruncit să-l bată pe Sfînt. A fost chinuit în fel și chip și, pentru că nu l-a părăsit pe Hristos, i s-a tăiat capul.

În alt oraș, Helespont, dregătorul a fost întîmpinat de Tirs, care, după ce a fost asigurat că este liber să vorbească ce vrea înaintea stăpînirii, a mărturisit că el crede în Hristos și l-a mustrat pe dregător că-i silește pe oameni să cinstească chipuri cioplite din lemn și din piatră, care nu sînt dumnezei. Nu a vrut să aducă jertfe idolilor, iar dregătorul a poruncit să fie supus la chinuri. Însă, prin darul lui Hristos, Sfîntul a rămas nevătămat. Fără a ceda, păgînii l-au aruncat de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite. Și atunci a rămas nevătămat. După moartea dregătorului Cumvrichie, urmașul lui, Vavdos, a continuat să-l chinuie pe Sfînt. L-a pus într-un sac, l-a aruncat în mare, însă sacul s-a spart, iar el a fost adus pe uscat de un înger. L-au dus la rugăciune în templu, dar s-au sfărîmat statuile. L-au aruncat la animalele sălbatice, însă ele nu s-au atins de el. Mîniați, iarăși l-au bătut pe Tirs. În acele momente cumplite, a fost adus la credința lui Hristos și

Sfîntul Calinic, care era slujitor la templu și a rămas impresionat

cum Sfîntul Tirs, doar prin numele lui Hristos, a dărîmat statuile

zeilor din temple. Sfîntului Calinic i s-a tăiat capul, iar pe Sfîntul Tirs, băgîndu-l într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Ioan al Crucii

Ioan de Ylpez, care în mănăstire și-a luat numele de Ioan al Crucii, s-a născut la Fontiveros, în Spania, în anul 1542, dintr-o familie săracă. Pî cînd avea cinci ani, a căzut într-un hău și numai datorită Prea Curatei Fecioare Maria a rămas în viață și a fost scos viu de acolo. La 20 de ani, a intrat într-o mănăstire a călugărilor carmelitani, dar a fost profund dezamăgit de viața mediocră și delăsătoare ce domnea între zidurile mănăstirii. Aflat într-o răscruce a vieții, s-a întîlnit cu Tereza a lui Iisus, reformatoarea Carmelitanelor. Ochiul ei providențial a întrevăzut în acel tînăr un colaborator ideal pentru reformarea mănăstirilor carmelitane de bărbați. Micul frate, atunci de 25 de ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrînt; și-a luat numele de Ioan al Crucii și a obținut permisiunea de a reinstaura într-o mănăstire disciplina aspră a primelor comunități. Întoarcerea la mistica spirituală a deșertului și străduințele pentru a face înțeles și acceptat noul fel de viață au abătut asupra inițiatorului reformei un val de suferințe. În anul 1577, a fost aruncat în temnița de la Toledo, unde a stat opt luni. Sfîntul Ioan al Crucii a scris cîteva dintre cele mai adînci și luminoase lucrări de analiză și îndrumare pe căile vieții spirituale. „Să nu faci, nici să nu spui vreun lucru important, pe care Hristos nu l-ar face și nu l-ar spune, dacă s-ar afla în situația în care te afli tu, dacă ar avea vîrsta și sănătatea ta”. Sfîntul Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, în anul 1591, la 49 de ani. (Constantin GHERASIM)