SINAXAR Sinaxar ortodox și romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Elisei (sec. IX)

Sfîntul Elisei a trăit cu opt sute de ani înainte de nașterea Domnului Hristos. A primit darul proorocirii și a fost ucenic al marelui profet Ilie Tezviteanul. Istoria sa este scrisă în Vechiul Testament, în Cartea Regilor (IV Regi, Cap. 2, 4, 6, 13, 20, 21). Tradiția spune că la nașterea profetului, în Galgala, idolul păgîn al vacii de aur, care era în Silon, a mugit atît de tare, că s-a auzit răgnetul ei pînă la Ierusalim. A fost un semn că cel născut va strica idolii cei ciopliți. Copilăria și tinerețea lui le-a petrecut lîngă părinții săi, ajutîndu-i la munca grea a cîmpului. Este profetul care, între ceilalți profeți merită numele de „traumaturg” – făcător de minuni. Ca prooroc, a binevestit voia lui Dumnezeu către popor. A mustrat pe cei nedrepți, i-a certat pe asupritori, a îndreptat și a vindecat mari suferințe omenești din timpul său, Dumnezeu lucrînd multe semne prin mîna profetului Său Elisei. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat din morți pe fiul femeii din Șumen, a curățit de lepră pe Neeman Sirianul, iar, după ce a murit, numai atingerea de moaștele lui, l-a înviat pe un mort necunoscut. Și așa, cu duhul marelui Prooroc Ilie, dascălul său, Proorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credința strămoșilor, a lui Avraam, Isaac și Iacov, într-o vreme cînd idolatria lui Baal era adusă cu sila, peste tot, de regele Ahab și de regina Izabela.

Duminică, 15 iunie

Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Prooroc Amos (sec. VIII, î. Hr.)

Sfîntul Prooroc Amos a trăit pe vremea regelui Ieroboam cel Mare și s-a născut cu 800 de ani înainte de Domnul Hristos, în satul Teuca, nu departe de Bethleem. Sfîntul Amos era om de rînd, sărac și-și cîștiga traiul păzind turmele de animale. Dumnezeu l-a chemat la slujba profeției, cum i-a chemat și pe Moise și David. A fost trimis să meargă din pămîntul Iudeii, în pămîntul lui Israel de vreme ce acesta se abătuse la închinarea idolilor, adică a celor doi viței de aur, din Dan și din Betol. Acolo, Sfîntul Amos a vorbit poporului rugîndu-l, îndemnîndu-l și înfricoșîndu-l cu pedepse cumplite și cu mînia lui Dumnezeu, ce avea să vină asupra lor. În apărarea idolilor și împotriva Proorocului, s-a ridicat Amasia, marele preot din Betel împreună cu fiul său. Pentru că nu l-a putut întoarce pe împăratul Ieroboam împotriva Proorocului lui Dumnezeu, a început singur să-l urmărească, defăimîndu-l și bătîndu-l adeseori, iar, în cele din urmă rănindu-l de moarte. Proorocul a mai trăit cîteva zile, după care a fost îngropat în satul lui, în Tecua.

Profeția lui Amos, plină de frumusețe și de putere, se află în Vechiul Testament la cărțile Profeților mici.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Vitus

Sfîntul Vitus a fost unul dintre sfinții cei mai populari ai Evului Mediu. Aceasta o dovedește și faptul că era numărat printre cei 14 Sfinți Ajutători, a căror mijlocire se considera deosebit de puternică în situații de boli și în cazuri extraordinare. Sfîntul Vitus s-a născut în Sicilia. De la șapte ani s-a arătat un creștin convins și a început să săvîrșească minuni. Prefectul Valerian a ordonat să fie arestat și prin promisiuni, apoi prin amenințări, a încercat să-l determine să apostazieze. Micuțul Vitus a avut în față exemplul de curaj și fidelitate al pedagogului său Modest și al doicei sale, Crescenția. Toți trei, eliberați de un înger în chip miraculos, s-au refugiat în Lucania, unde a continuat să-și mărturisească credința prin cuvînt și diferite minuni. Renumele puterii lui miraculoase a ajuns pînă la urechile împăratului Dioclețian, al cărui fiu era bolnav de epilepsie, boală care pe atunci era considerată misterioasă și făcea o impresie cutremurătoare. Vitus a fost chemat la Roma. Prin credința și rugăciunile lui, l-a vindecat pe copilul împăratului. Drept răsplată, deoarece nu a încetat a propovădui învățătura creștină, a fost supus torturilor și aruncat din nou în temniță. Îngerul l-a eliberat într-un mod miraculos și Vitus a ajuns în Lucania. Aici, împreună cu Modest și Crescenția au dat mărturia supremă a credinței lor. (C. Gh.)