Umblînd într-o zi pe stradă, Sfîntul Andrei a văzut de departe cum era dus un mort la groapă. Omul acela era foarte bogat și mulțime de popor mergea după dînsul, cu multe lumînări și tămîieri. Iar preoții cîntau pe lîngă el obișnuitele cîntări de îngropare și ia de la cei prezenți se auzea plîngere multă. Sfîntul a văzut la un moment cu puterea sa mulțime de draci mergînd înaintea lumînărilor și strigînd cu glas puternic: „Amar lui, amar lui.” Și țineau și niște saci în mîini și turnau cenușă pe oamenii care mergeau împrejurul mortului. Iar ceilalti daci jucau și rîdeau fără de rușine. Alții urlau cum urlă cîinii, alții guițau ca porcii, căci mortul era pentru ei prilej de bucurie și de veselie, alții, mergînd împrejurul lui, stropeau pe cel mort cu apa urît mirositoare. În tot acest timp mare duhoare ieșea din trupul păcătosului. Alți draci mergeau în urmă, bătînd din mîini și din picioare, făcînd larmă mare, batjocorind pe cei ce cîntau și grăind: „Să nu vă dea vouă Dumnezeu nici unuia să vedeți lumina, ticăloșilor creștini, de vreme ce cîntați la un cîine: Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletul lui, ca și robul lui Dumnezeu îl numiți pe acesta, care este vinovat de toată răutatea.” Apoi, una din căpeteniile drăcești, cu ochii învăpăiați, ținînd în mîinile sale smoală și pucioasă, a mers la mormîntul nenorocitului, ca să-i ardă trupul. Săvîrșindu-se îngroparea, iată că s-a arătat și îngerul acelui om mort, în chipul unui tînăr frumos, cuprins de întristare și plîngînd. Și era aproape de Sfîntul Andrei. Socotind că tînărul este un apropiat al celui mort, Sfîntul l-a întrebat: „Spune-mi în numele lui Dumnezeu care este motivul plîngerii tale? Că n-am văzut niciodată pe nimeni plîngînd așa după mort, ca tine.” Atunci, îngerul i-a răspuns: „Pricina plîngerii mele este că am fost păzitor al celui pe care l-ai văzut ducîndu-l la mormînt, și, iată, l-a luat pe el diavolul; aceasta este pricina plîngerii și întristării mele.” Sfîntul i-a zis: „Acum am înțeles cine ești tu. Te rog, Sfinte înger, spune-mi mie, ce fel de păcate a comis el de l-a luat diavolul în mîinile lui?”
Îngerul i-a răspuns: „De vreme ce voiești să știi aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netăcînd, îți voi spune că văd frumusețea sufletului tău. Acest om era bărbat cinstit la împărat, însă era plin de păcate și foarte hain în viața sa și desfrînat și adulter și sodomit, înșelător și nemilostiv, iubitor de argint, mincinos și urîtor de oameni, pomenitor de rău, luînd camătă, călcător de jurămînt. Își chinuia slugile cu foamea, cu bătăile, lăsîndu-le, în vreme de iarnă fără haine și fără încălțăminte. Așa de urîtă era aprinderea și pofta sa, că a spurcat trei sute de suflete și pe mulți i-a ucis și i-a îngropat sub pardoseala grajdurilor de cai. Și a venit asupra lui secerișul și l-a aflat pe el moartea nepocăit și, avînd păcate negrăite, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai văzut singur cum a fost batjocurit de duhurile răutății. După ce a grăit acestea, îngerul lui Dumnezeu s-a făcut nevăzut. Iar cei ce mergeau pe uliță, văzîndu-l pe Sfîntul Andrei stînd de vorba singur,pe înger nevăzîndu-l, ziceau între ei: „Vedeți pe nebunul acesta, cum glumește și cît vorbește.” Și-l împingeau pe el și-l goneau, zicîndu-i: „Ce-ți este ție, nebunule? Vorbești cu zidul, fiind nevrednic să vorbești cu oamenii?” Iar Sfîntul, tăcînd, s-a dus, într-un loc ascuns și aducîndu-și aminte de nenorocitul acela pe care-l văzuse ducîndu-l la groapă, a plîns cu amar de pierzarea lui. Iar după ce a sfîrșit, a văzut dracii venind la mormîntul ticălosului aceluia. Apoi, s-a pogorît îngerul Domnului ca un fulger, iute, ținînd în mîini un băț de aramă, și gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca să nu-l ardă cu smoală și cu pucioasa, pentru rugăciunea Sfîntului. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns