~2 min lectură 0 comentarii

Sindicaliştii din administraţie declanşează pe 24 ianuarie conflictul de muncă la nivel naţional

Redacția Ziarul de Bacău

Cei peste 50.000 de sindicalişti din administraţie vor declanşa, pe 24 ianuarie, conflictul de muncă la nivel naţional, în semn de protest „pentru situaţia deosebit de dificilă în care se află salariaţii din administraţia locală”, conform unei hotărâri a Biroului Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), întrunit joi, la Zalău, în şedinţă extraordinară.

„Am hotărât să declanşăm conflictul de muncă la nivel naţional între Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), respectiv noi, care avem sindicate din primării şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării, precum şi din instituţii subordonate acestora, cu aproximativ 50.000 de membri de sindicat, şi cu Guvernul, pe de altă parte, pentru situaţia deosebit de dificilă în care se află salariaţii din administraţia locală la acest moment. În fapt, noi am transmis Guvernului o listă de nemulţumiri ale noastre şi revendicările pentru rezolvarea acestora. Guvernul a răspuns, în parte, dar răspunsul acestora este nefavorabil, deci nu soluţionează în niciun fel revendicările noastre”, a susţinut Valer Suciu, preşedintele FNSA, într-o conferinţă de presă organizată la finalul întâlnirii sindicale.

Suciu a adăugat că principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor din administraţie sunt legate de faptul că noile reglementări prevăd în continuare diminuări salariale, „amputând” totodată anumite drepturi.

”Pe 24 ianuarie vom notifica Guvernul că am declanşat conflictul de muncă la nivel naţional. În acelaşi timp, în data de 27 ianuarie, la o şedinţă care va avea loc la Cartel Alfa, confederaţie la care suntem afiliaţi, vom solicita ca şi Cartel Alfa să declanşeze conflictul de muncă la nivel naţional, pentru nesemnarea contractului colectiv unic la nivel de ţară”, a precizat Valer Suciu.

FNSA militează şi pentru depolitizarea funcţiei publice, până la cea de prefect, şi pentru neamestecul oamenilor politici în mişcarea sindicală. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.