Sindicaliștii din învățămînt sînt convinși că greva de astăzi este zadarnică

Redacția Ziarul de Bacău

• „de 15 ani așteptăm o minune în învățămînt, așa că nu cred că lucrurile se vor rezolva acum”, crede Manole Chiriac, președintele sindicaliștilor băcăuani

Cadrele didactice care predau în școlile din județul Bacău se vor afla, între orele 11,00 și 13,00, în grevă de avertisment. Dascălii vor participa la acțiunile revendicative din toată țara, cu toate că șefii Sindicatului Liber al Învățămîntului Bacău nu sînt de acord cu declașarea protestelor. „Vom face grevă de avertisment din spirit de solidaritate cu toți colegii noștri. Dar eu, personal, cred că o grevă de avertisment în care oricum profesorii intră la clasă și predau nu va avea prea mare efect. Cu atît mai mult cu cît în această perioadă sîntem în negocieri cu patronatul. Aș fi mers, mai curînd, pe varianta de a declanșa o grevă generală la începutul anului școlar, iar efectele ar fi fost, cu siguranță altele”, spune Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al Învățămîntului Bacău. Sindicaliștii băcăuani sînt convinși că greva de avertisment va fi mai mult declarativă, pentru că, în realitate, așa cum s-a întîmplat de cele mai multe ori, vor intra la ore și vor asculta sau vor preda. „Profesorii vor purta, totuși, banderole în decursul celor două ore, în semn de avertisment față de nerezolvarea problemelor din învățămînt. De 15 ani tot așteptăm o minune în învățămînt și nu s-a mai întîmplat. Condiția dascălului din România continuă să fie neglijată de autorități”, continuă Chiriac.

Sindicaliștii sînt nemulțumiți de faptul că Guvernul nu a oferit garanții de respectare a termenelor solicitate pentru majorarea salariilor întregului personal din învățămînt. Mai mult, potrivit sindicaliștilor, creșterea salarială de 5% nu a fost acordată și pentru personalul nedidactic. O altă nemulțumire a sindicaliștilor este că nu s-a rezolvat problema includerii indemnizației de dirigenție și a sporului de doctorat în categoria celor care constituie bază de calcul pentru sporurile și indemnizațiile care se calculează în raport cu salariul de bază. Totodată, protestatarii solicită Guvernului alocarea urgentă, prin Legea Învățămîntului, a cel puțin 6 la sută din PIB pentru învățămînt, suma fiind absolut necesară pentru rezolvarea minimală a problemelor cu care se confruntă învățămîntul românesc. Pe 4 mai este anunțat, la București, un miting de protest. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.