Blocul Național Sindical (BNS) va solicita majorarea salariului minim la cel puțin 426 de lei noi (4.260.000 lei vechi). BNS consideră cererea sa perfect justificată, în condițiile în care valoarea coșului minim de consum (actualizată în iulie 2005) a fost pentru o gospodărie de salariați de 857 de lei noi. „BNS solicită începerea de urgență a negocierilor pentru stabilirea salariului minim pe anul 2006. Conform legislației în vigoare, la mijlocul lunii octombrie, proiectul bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale trebuie prezentat parlamentului, or pînă la acest moment nu au avut loc nici un fel de negocieri referitoare la nivelul salariului minim” – precizează un comunicat al BNS. Potrivit datelor statistice, aproximativ 28% din lucrătorii români sînt plătiți cu salariul minim pe economie. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.