Timp de doua zile, membrii Sindicatului “ECO” Tirgu Ocna, de la Centrul de Reeducare si Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare (SNPAP), dar si sindicalistii San-Just de la Spitalul Penitenciar au facut greva la cele trei unitati, in cursul zilei de luni, si au participat, marti, la protestele din municipiul Bacau. La manifestari s-a alaturat si o grupa sindicala de la SNPAP Tirgu Ocna, care face parte din Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare. Cosmin Tabacaru, presedintele Sindicatului “ECO” Tirgu Ocna, ne-a precizat ca a fost vorba de o greva generala de solidaritate cu celelalte sindicate, ca protestele s-au incheiat ieri, dar ca vor fi reluate, daca va fi cazul. “Daca va mai fi nevoie, vom protesta din nou”, ne-a declarat Tabacaru. “Lucratorii din penitenciare, functionarii publici cu statut special si personalul contractual au protestat împotriva masurilor luate de catre Guvernul României, adica reducerea salariilor cu 25%, atita timp cit sistemul penitenciar este subfinantat, sistemul se confrunta cu lipsa de personal si conditii de munca improprii, nu a existat crestere salariala în ultimii 3 ani, iar alte solutii de reducere a cheltuielilor se pot gasi, însa nu sint luate în calcul – se precizeaza intr-un comunicat semnat de presedintele Sindicatului ECO, Cosmin Tabacaru. Au fost suspendate activitatile educative, de scolarizare, formare profesionala, sportive, culturale si religioase, activitatile de asistenta psihologica (dar cu exceptia urgentelor) si activitatile din sectorul economico-administrativ. De asemenea, au fost reduse la o treime vizitele, cumparaturile, evidenta minorilor si activitatile de secretariat. S-au efectuat integral supravegherea in sectiile de detinere, asigurarea hranei minorilor, asistenta medicala de urgenta, serviciile de infrastructura cu functionare continua (apa, curent, caldura). Scopul actiunilor la care am participat a fost evidentierea consecintelor unor masuri abuzive luate împotriva salariatilor, precum si atragerea atentiei asupra dificultatilor cu care se confrunta sistemul penitenciar”. (George MARTIN)
Sindicatele din penitenciare vor intra din nou in greva, daca va fi nevoie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.