Sindicatul Rafinorul i-a trimis, ieri, 15 februarie, premierului Emil Boc o noua scrisoare, in care face propunerea ca proiectul de modernizare si repornire a rafinariei Onesti sa fie inclus in Programul de Dezvoltare a Economiei Nationale asteptat sa fie lansat în urmatoarele doua saptamini. „În acest context – se arata in scrisoarea semnata de liderul sindicatului, Ion Marian – venim cu argumente în scopul ca proiectul RAFO, cu implicatii concrete in dezvoltarea sectorului petrochimic românesc, sa fie luat în calcul prin acordarea garantiei de stat promisa si monitorizarea lui de un reprezentant al statului”. Prima intrebare care se naste aici este, insa, daca premierul va mai avea timp sa citeasca aceasta noua scrisoare, dupa zvonurile care dau, insistent, ca sigura iminenta sa demisie din functie.
Între argumentele aduse in sustinerea noii proneri a rafinorilor sint mentionate relatiile contractuale care s-ar putea naste între Rafo si alte întreprinderi romanesti, producatoare de utilaj chimic si de rafinarii, care vor conduce la cresterea productiei în acest sector, la stabilitatea fortei de munca si la cresterea contributiilor la bugetul de stat si bugetele locale. Scrisoarea a fost trimisa dupa ce alte doua petitii ale sindicatului Rafinorul, adresate tot premierului Emil Boc si în care se cerea urgentarea acordarii garantiei de stat pentru un credit de 330 de milioane de euro în vederea continuarii Programului de modernizare la Rafo, au ramas, pina acum, fara nici un raspuns.
Sindicatul Rafiunorul i-a trimis premierului doua scrisori, pina acum, in august 2010 si in ianuarie 2011, in care era informat despre inchiderea Planului de Reorganizare judiciara la Rafo, despre stadiul reanalizarii documentatiei cu privire la acordarea garantiei de stat, a nivelului si volumul lucrarilor din Programul de modernizare. De asemenea, era facuta o analiza completa cu privire la implementarea proiectului Rafo si cu extinderea lui la un grup de societati in scopul relansarii sectorului de petrochimie din zona si la nivel national, precum si o informare cu privire la situatia de moment a componentei sociale din rafinarie si din zona Onesti si a perspectivei acesteia in conditiile inceperii implementarii proiectului Rafo. Liderul sindicatului a solicitat chiar o audienta la premier, dar fara nici un raspuns. De ce? nimeni nu stie. „Ori nu mai doreste sa discute nimic despre implementarea proiectului, ori nu doreste sa mai aduca vorba despre garantia guvernamentala” – a raspuns tot Ion marian.
Rafo are nevoie de un credit bancar de 330 de milioane de euro, pentru finalizarea programului de modernizare, din care 80% pentru utilaje si echipamente tehnologice, aparatura de comanda, control si executie, pentrru catalizatori. Toate – sustin rafinorii -contractate in Romania, la UTON Onesti, la intreprinderi din Gaiesti, Buzau sau Bucuresti. „Pe linga elementele din proiectul general – spune Ion Marian -, administratia si actionarul Rafo au investit si vor investi alte sume pentru lucrari conexe, iar proiectul se va incheia in 18 luni”.
Asupra acestui proiect si a etapelor de aplicare a lui, vom reveni.
Lasă un răspuns