Sindromurile democrației

Imuno-deficiență la…slăbiciuni!

Doru CIUCESCU

Iată că am început să ne dumirim! Președintele Ion Iliescu și premierul Adrian Năstase au ieșit în fața camerelor de luat vederi și au explicat. Nu a fost la mijloc mita, cea care unge atît de bine angrenajele birocrației, așa cum am fi fost tentați să ne gîndim cînd este vorba de un scandal la care, pe de o parte, unul dintre protagoniști este Șerban Mihăilescu, cunoscut în mass-media și sub pseudonimul de „Micky Șpagă”, iar pe de altă parte, conform ziarului „Daily Telegraph”, sumele cîștigate de intermediari pentru fiecare minor adoptat sînt cuprinse între 20.000 și 35.000 de lire sterline! Slavă Domnului, nu s-a pus problema unor minori adoptați formal, care, de fapt, să fie destinați a intra pe mîinile mafiei internaționale de organe umane pentru transplant, chiar dacă unii dintre aceștia au…17 ani, vîrstă la care adopția pare cel puțin ciudată! De asemenea, nu s-au înregistrat reclamații, cel puțin pînă acum, din care să rezulte că acești minori urmau să fie exploatați în rețele de pedofilie răspîndite în toată lumea!

Atunci, despre ce a fost vorba?

Totul a pornit în decembrie 2002, cînd printr-un memorandum semnat de premierul Adrian Năstase, Șerban Mihăilescu – fost secretar general al Guvernului, și Gabriela Coman – șefa Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, dosarele de adopție a 140 de minori cu vîrste cuprinse între 5 și 17 ani au fost vizate de Guvern și, ulterior, înaintate instanțelor de judecată. În acest memorandum se afirmă că „bonitatea familiilor adoptive este probată prin intervenția personală a unor oficialități române și străine”. Cum poate fi interpretată această frază? Un răspuns îl putem găsi în ziarul „Adevărul” din 6 februarie a.c., unde este scris negru pe alb că „vorbind strict penal, respectivele oficialități române și străine, care au pus pile la Guvernul român pentru anumite familii din afara României în vederea adoptării unui minor, se fac vinovate de săvîrșirea infracțiunii de trafic de influență, pentru care legea română prevede ani grei de pușcărie”.

Președintele Ion Iliescu și premierul Adrian Năstase au relatat, recent, că pentru respectivele adopții au garantat (?!) importanți oameni politici din străinătate, de al căror lobby am avut și avem nevoie pentru a intra în structurile europene și nord-atlantice. Astfel, au fost menționate nume care mai de care mai demne de încredere, care să-l convingă pe românul cel mai suspicios: George W. Bush, José Maria Aznar, Silvio Berlusconi, Romano Prodi și numeroși parlamentari din țările membre ale NATO. De fapt, au explicat liderii noștri, s-a întîmplat că unii alegători ai distinselor personalități din străinătate, menționate anterior, au intervenit pe lîngă aleșii lor în favoarea acestor adopții.

Cum pot fi interpretate aceste declarații?

Emma Nicholson, raportorul U.E., răspunde la această întrebare, pusă la postul de televiziune National TV, tot printr-o întrebare: cum ar reacționa premierul britanic Tony Blair dacă premierul italian Silvio Berlusconi i-ar cere să-l ajute pentru o adopție a unui minor britanic de către o familie italiană? Distinsei baronese îi vine greu să înțeleagă ce se întîmplă în România și pune întrebări retorice, deoarece nu vine din lumea operelor lui Ion Luca Caragiale. Criticul literar și prozatorul George Călinescu a scris în „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent” că Ion Luca Caragiale „…este, după Anton Pann și Nicolae Filimon, un mare promotor al balcanismului…Balcanismul lui începe cu un etnicism provincial bizuit pe specificul muntean și, mai exact, bucureștean”. Urmașii domnișoarei Mari Popescu, ai doamnelor Preotescu, Diaconescu, Iconomescu, Piscupescu, Sachelărescu, Dăscălescu și ai domnilor Ionescu și Georgescu sînt de mult timp obișnuiți cu lanțul slăbiciunilor, care se întinde de pe malurile Dîmboviței pînă la cel mai îndepărtat plai mioritic. Iar dacă lanțul respectiv trece prin Madrid, Roma, Paris, Washington sau alte meleaguri străine, pe români, în marea lor majoritate, nu îi mai surprinde aproape nimic.

„Au și ei o slăbiciune, și ei sînt oameni”, ar putea spune românul resemnat despre unii guvernanți, parafrazîndu-l pe nenea Iancu. Să-și pună acum cenușă în cap pentru că au cedat rugăminților lui signore…, lui señor…, lui monsieur…sau lui mister…, cînd este vorba de niște bieți minori? ar întreba românul trăitor de cîteva milenii la interfața dintre Europa și Asia, ai căror strămoși au cedat, uneori, insistențelor lui efendi…, lui gaspadin…sau, mai recent, lui tavarisci…?

Problema este că imuno-deficiența la…slăbiciuni a Guvernului Năstase nu este la primul simptom, prin care să se facă de rîsul curcii și să pericliteze admiterea României în Uniunea Europeană. În acest context merită amintit un simptom precedent-cazul Puwak, în care ex-ministrul Integrării Europene a avut…slăbiciune la banul comunitar european și a încercat să se înfrupte de 150 000 euro prin intermediul unor societăți ale familiei: Geroconstruct și M&M ale soțului-Iosif Puwak, precum și MGM Super și P&I International ale fiului-Mihai Puwak. Fiecare din cele 4 societăți comerciale a cîștigat cîte un proiect în cadrul programului „Leonardo da Vinci”, finanțat de Uniunea Europeană. Comisia europeană, care a venit să investigheze cazul, a găsit că nu s-a încălcat legea, deoarece în perioada respectivă…nu exista noțiunea de conflict de interese în legislația românească. Ministrul Integrării Europene a demisionat și Guvernul Năstase a ieșit aparent basma curată.

Ulterior, încurajată de acest „succes”, echipa din Palatul Victoria și-a luat avînt imprudent la …slăbiciuni, astfel că iar a fost luată în vizorul Uniunii Europeane, cînd a întins coarda prea tare cu adopțiile minorilor. Este foarte probabil ca și de această dată să asistăm la o salvare în extremis a aparențelor, dar există un bine cunoscut proverb care spune că ulciorul nu merge de multe ori la apă. De aceea este important ca noi, românii, să fim vigilenți, astfel ca imuno-deficiența la…slăbiciuni a Guvernului Năstase să nu devină un…sindrom și politica lui să nu se transforme într-un instrument exclusiv al setei de parvenire.