Sastisit de lume si de flecarelile ei, scriitorul Abel Znurko (laureat al Premiului Nobel) s-a retras intr-o insula pustie, pazindu-si singuratatea orgolioasa cu pusca. Patrunde, totusi, la el ziaristul Enk Larsen pentru a-i lua un interviu, simtindu-i cu subtilitate dorinta de glorie si recunoastere publica. Scriitorul (Alexandru Repan) si Ziaristul (Mircea Diaconu) vor verticaliza piesa lui Eric Emmanuel Schimitt – “Variatiuni enigmatice” – spre eseul teatral, facind din recitalul lor o adevarata bijuterie interpretativa. Cei doi actori – aflati in virful carierei lor artistice, in care mijloacele au substantialitatea dramatica a esentelor – vor parcurge un traseu strafulgerat de fiori tragici. Scriitorul si-a publicat, de curind, un roman de dragoste al carui eroina, Helene, continua sa-i scrie lui Abel Znurko dupa 12 ani de la despartire. O femeie frumoasa pe care el a dorit-o, dar n-a stiut sa o iubeasca. Fara sa-si dea seama, scriitorul devine el insusi victima tragica a propriului destin, prin dimensiunea si esenta erorii orgoliosului sau crez de exemplar unicat al speciei umane. Ziaristul (defapt, falsul ziarisit si adevaratul sot al Helenei – Enk Larsen) il aduce pe scriitor in postura de a recunoaste ca intreaga construire de sine a fost un fals, iar orgoliul i-a pavat drumul spre singuratate. Nici scrisorile Helenei, care au facut faima romanului, nu erau autentice, ci fusesera scrise de sotul ei, dezvaluit, de-acum, ca fiind profesor de muzica si nu ziarist. Sunt doua lovituri de teatru capabile sa zguduie Eul supradimensionat al scriitorului, sa-l faca sa-si dea seama ca viata ii este goala, ca faima ii e desarta si ca sta singur si trist pe gramada de bani, care nu-i mai slujesc sufletul cu nimic. Si nici viata.
Atit Mircea Diaconu, cit si Alexandru Repan descopera personajelor ascunzisuri nebanuite, incit acestea capata in interpretarea lor o complexitate uimitoare, atent exprimata in tuse fine si precise. Curbele destinului lui Abel Znurko si Enk Larsen merg pina la un punct divergent, se intretaie, apoi, una cu alta si sfirsesc intr-un paralelism dramatic, conturind doua vieti diferit intelese si traite. Una marcata de mindrie, success de public si bani, cazuta, apoi, in singuratate si neputinta, iar alta, mai modesta, dar implinita si devotata unei iubiri statornice, pierite intr-un tarziu ca o filfiire de aripa in zbor.
Vasile PRUTEANU
Mihaela a zis
Spectacolul a fost impresionant, jocul celor doi actori formidabil. A plans toata sala. O poveste despre complexitatile iubirii, despre puterea ei de a dainui dincolo de moarte si de a modifica pozitiv stari si caractere. Si scriitorul si sotul au iubit femeia, fiecare idealizand-o in felul lui si dorindu-si sa pastreze viu focul pasiunii, unul amagindu-se ca invinge astfel moartea spirituala, celalalt incarcandu-se cu felul ei de a trai si a iubi, simtind ca asta ar fi o solutie de a o readuce in viata lui, dupa moartea fizica. Imi place si cum e prezentat spectacolul pe blogul „despre teatru, fara aere teatrale” http://despreteatru.wordpress.com/2010/03/20/variatiuni-enigmatice-mircea-diaconu-si-alexandru-repan-in-recital/
FLORIN TUDOSE a zis
Mihaela, sper ca ti-a placut la fel de mult piesa cum mi-a placut si mie! Merci de aprecieri!
Mihaela a zis
Da, mi-a placut foarte mult piesa. D-le Florin Tudose, aprecierile cred ca trebuie sa le impartiti cu domnul Ion Parhon http://agenda.liternet.ro/articol/538/Ion-Parhon/Variatiuni-enigmaticede-Eric-Emmanuel-Schmitt.html si cu persoana care a facut prezentarea pe port.ro http://www.port.ro/pls/w/theatre.directing?i_direct_id=6917&i_city_id=-1&i_county_id=-1&i_cntry_id=56&i_topic_id=4 . In astfel de cazuri se obisnuieste sa se mentioneze sursele citate. 🙂