• sinistrații din Comănești și Asău așteaptă materiale
de construcție și pături • organizația liberală oneșteană a adus ajutoare în satul Straja din comuna Asău • pînă și norvegienii din Skien strîng ajutoare pentru zonele calamitate
Tragedia zecilor de familii de pe Valea Muntelui care au fost lovite de inundații catastrofale pare să fie fără sfîrșit. Oamenii stau încă în apă pînă la glezne, avînd prin curți adevărate lacuri de acumulare. Ajutoare au venit de peste tot. Aproape că autoriățile nici nu mai știu de pe unde. De statistici, nici vorbă. E prea mult de muncă pentru ca cineva de pe la primării să mai piardă timpul cu așa ceva. Ieri dimineață, o delegație a organizației liberale din Onești condusă de președintele Valerian Vreme și un reprezentant al organizației caritabile norvegiene Greenlandsakjonen, în persoana medicului oneștean Dan Panaite, a descins cu ajutoare umanitare în satul
Straja din comuna Asău, loc grav afectat de revărsarea rîului Trotuș și a unor pîrîuri din apropiere.
Descindem, inițial, la Primăria comunei Asău, unde sîntem întîmpinați de viceprimarul Simion Albu. Ne arată, stivuite, în curtea
primăriei, zeci de baxuri cu apă minerală ce trebuie împărțite sinistraților. „Printre cei care au avut de suferit sînt și oameni foarte nevoiași, cărora le prind foarte bine ajutoarele aduse”, a precizat viceprimarul Albu. Împreună cu un funcționar al primăriei locale ne deplasăm în satul Straja, situat pe cursul Trotușului, foarte aproape de Comănești. De pe șoseaua principală, ne abatem la dreapta pe o uliță noroioasă. Casele sînt construite foarte aproape de albia Trotușului, chiar periculos de aproape. Un pîrîu rebel, pe care localnicii îl numesc pîrîul Prisăcii, trece chiar pe lîngă un gard și își urmează cursul sinuos chiar prin curtea unor case. Cîteva locuințe amplasate chiar pe malul Trotușului au curțile invadate de bălți uriașe. Cel mai afectat este Ștefan Maxim, în curtea căruia a pătruns apă și dinspre Trotuș, dar și dinspre pîrîul Prisăcii. După urmele lăsate pe pereți, ne dăm seama că apa intrată în curtea omului a fost de circa 1,5 metri înălțime. Șuvoiul a pătruns în bucătărie și într-una din camere șI a luat totul. În curtea casei sînt tone de mîl, în timp ce beciul este și acum plin de apă. „Am avut un atelier în spatele casei. Cînd a venit viitura, a luat toate sculele pe care reușisem să le adun. Practic, Trotușul și-a deviat cursul prin curte pe la mine. Mi-au murit înecați doi porci, plus găinile. Știu de la tata că, în 1970, a mai fost prăpăd din cauza apei, dar nu ca acum. Bine că nu s-a întîmplat noaptea, că nu am mai fi fost nici unul în viață”, ne-a povestit omul cu lacrimi în ochi.
Nu au nici paturi să doarmă
În aceeași situație se află și locuința lui Laurențiu Iordache, aflată, ca și cea a vecinului său, într-o vale. Balta din curte este imensă. În curte, doi copilași cu cizmulițe albastre de gumă încearcă „să prindă pește”. Tot așa, înecată într-o băltoacă murdară, găsim și locuința lui David Sandu, un bărbat tînăr cu patru copii. În momentul în care sînt rugați să primească sacii cu pîine, baxurile cu apă minerală, plasele cu alimente și cu haine, aduse de Valerian Vreme și Dan Panaite, oamenii se codesc, dintr-un sentiment inexplicabil de jenă. E nevoie de intervenția funcționarei de la primărie pentru ca sinistrații să-și învingă timiditatea. Geta Bertalan are nu mai puțin de opt copii și locuiește, împreună cu părinții, în două cocioabe, chiar situate la mai puțin de doi metri de albia Trotușului. A primit și ea ajutoare de la cei doi oneșteni. Unul din copiii femeii mușcă cu poftă dintr-o pîine. Alți doi își dispută o cutie cu margarină Wiesana. Arunc o privire prin grădinile familiilor afectate. Culturile de porumb și de cartofi plutesc în mîl. Vecinii din cealaltă parte a uliței răsuflă
ușurați. Trotușul nu a avut suficientă putere să ajungă pînă la ei. „Să știți că și de la faptul că s-au tăiat pădurile în mod sălbatic s-a întîmplat această tragedie. Au venit torenți de pe coama muntelui. Oricum, ceea ce am vrea noi acum ar fi, dacă s-ar putea, să primim materiale de construcție, așa cum ne-a promis premierul, și pături, eventual și paturi. Nu avem nici unde dormi, domnu'”, ne-a declarat un alt localnic.
Sînt utilaje, dar nu e motorină
Viorel Miron, primarul din Comănești, spune că în ajutorul primăriei locale au sărit, cu utilaje pentru reparații și recondiționarea căilor de acces, firma Comnef Bacău, care a oferit două escavatoare, două vole și patru autobasculante. Au mai fost alături de autoritățIle locale firmele IM Comănești, Petrom Service, Finn Forest și Transmin. În Comănești sînt circa 450 familii afectate de revărsările de ape. Direcția Agricolă a oferit niște ajutoare, însă cantitățile sînt insuficiente. S-au primit 16 tone de grîu, opt tone de orz și 480 litri de ulei alimentar, cantități ce ar fi ajuns doar pentru 80 familii. „Din acest motiv, am fost nevoiți să subțiem porția și să distribuim aceste ajutoare la circa 150 familii afectate. Am mai primit sprijin și de la Crucea Roșie Bacău și de la Asociația Comunitară Romînească din Miercurea Ciuc, care ne-a adus îmbrăcăminte și încălțăminte. Firma European Drinks ne-a oferit apă minerală”, ne-a precizat primarul Viorel Miron.
În prezent, la Comănești, primăria nu poate utiliza utilajele pentru degajarea drumurilor din cauza lipsei motorinei, demersurile făcute pentru aprovizionarea cu motorină nefiind încununate de succes. Probleme foarte grave se înregistrează datorită ruperii unor diguri de pe Trotuș, în zona Lăloaia și în perimetrul adiacent. Chiar în zona pîrîului Lăloaia, un dig construit pentru stoparea aluviunilor s-a rupt în două, iar o parte a început să alunece sub presiunea apei. Pe pîrîul Șupan au fost afectate malurile, fenomen ce a dus la blocarea drumurilor din zonă. Mai mult decît atît, accesul către releul TV de la Stația Lapoș este blocat din cauză că toate podurile și podețele de pe pîrîul Șupan au fost luate de torent. Și puntea de legătură cu Cartierul Podei a fost luată de șuvoi. Practic, zeci de poduri și podețe de pe pîrîurile Lăloaia, Șupan, Agachi șI Sec au fost măturate de ape, izolînd comunități întregi, în timp ce Trotușul a cărat și depozitat în preajma orașului cantități uriașe de aluviuni și material lemnos. Pe strada Gîrlei, subsolurile a trei blocuri au fost inundate de apele Trotușului, laolată cu un număr de 22 garaje particulare. (Cătălin BUZINCHE)
„Apele Române” duc pe Valea Muntelui 550 de pachete cu alimente de primă necesitate
Potrivit informațiilor oferite de Emil Vamanu, directorul Direcției „Apelor Siret”, pe Valea Muntelui vor ajunge în zilele imediat următoare nu mai puțin de 550 de pachete cu alimente de strictă necesitate oferite Ministerul Mediului și Gospodăriii Apelor. „Fiecare pachet este în valoare de peste 2,2 milioane de lei și conține cinci kilograme de făină, cinci kilograme de zahăr, două kilograme de orez, cinci litri de ulei, șase cutii cu conserve, trei pungi de detergent, două garnituri de pat și o pătură”, ne-a declarat directorul Emil Vamanu. Pachetele vor fi distribuite în localitățile Agăș, Asău, Brusturoasa, și Comănești. Ajutoarele oferite de către ministerul amintit vor fi completate, în zilele următoare, cu materiale de construcții în valoare de 600 de milioane de lei, ce vor fi oferite unui număr de 17 familii ale căror case au fost distruse în totalitate. (Eduard CUCU)
Centrele de colectare a ajutoarelor au trimis pachete către zonele calamitate
La centrele de colectare a ajutoarelor pentru sinistrații din Valea Muntelui din Bacău, Moinești și Onești au fost strînse mii de kilograme de alimente și articole de îmbrăcăminte, în valoare de sute de milioane de lei. Bunurile care au fost primite de Centrul de Colectare deschis la Cantina Socială din Bacău, au fost trimise încă de ieri la Agăș, Asău,Comănești și Brusturoasa. Pe lîngă alimente și haine, au fost strînse și paturi, saltele și saci de dormit. Ajutoarele au venit din partea Direcției Apelor Siret Bacău, a persoanelor fizice care s-au gîndit să fie alături de semenii lor, și de la Crucea Roșie Bacău. În centrele de colectare de la Onești și Moinești au fost strînse peste trei mii de kilograme de haine, în valoare de 90,5 milioane de lei. Acestea se află încă în stoc, urmînd a ajunge în zonele calamitate în zilele imediat următoare. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns