Ieri, mediul de afaceri din Romania a transmis o serie de mesaje bine argumentate catre politicieni si guvernanti. Este o ultima incercare de a-i convinge pe decidentii din tara asta sa renunte la declansarea moristii inflationiste a majorarilor salariale. Pentru a fi cit mai expliciti, patronii si specialistii in finante au aratat catre vecina noastra Ungaria. Acolo, in 2002, s-a intimplat ceva similar. Au fost marite, mai intii, salariile profesorilor, apoi a urmat o avalansa de majorari care au aruncat in aer toate mecanismele de echilibrare macroeconomica. Nici astazi, dupa sase ani, guvernul de la Budapesta nu a reusit sa stopeze continua cadere inceputa in 2002. Ieri, FMI a anuntat ca aproba un ajutor de urgenta pentru Ungaria, tara aflata in pragul colapsului. Astazi, cind intrebi vreun ungur daca solicita o leafa mai mare, el iti va spune ca este interesat de stabilitatea slujbei pentru care ii platesti acea leafa! Vecinii nostri au trait ca belferii vreo doi ani, dupa care au observat ca lucrurile devin din ce in ce mai neplacute. Forintul s-a topit in inflatia galopanta, iar impozitele au crescut de la un „sezon” la altul…
Uneori este bine sa mai privesti si in curtea vecinului. Si, daca este cazul, invata din erorile lui! Criza din Ungaria poate fi un foarte bun material didactic. Si acolo, initiatorii dezmatului majorarilor salariale au fost social-democratii. Sub paravanul luptei pentru echitate sociala, au impartit pomeni electorale doar cu scopul de a obtine voturile multimii flaminde. Nu au contat efectele pe termen mediu sau lung…
Cabinetul Tariceanu se afla intr-un moment de rascruce. Declaratiile premierului par singulare si obsesive. Restul formatiunilor politice se-nghesuie la tribuna promisiunilor electorale fara a prezenta fundamentele economice ale Romaniei actuale. Incapatinarea liberalului Tariceanu de a se opune aplicarii legilor de majorare a cheltuielilor bugetare pe unii (multi) ii siciie, pe altii ii incinta, iar cei din categoria „nehotariti la vot” sint surprinsi: nu s-ar fi asteptat la atita fermitate. Nu sintem obisnuiti, in tara unde totul este posibil, ca politicienii sa-si riste popularitatea pe altarul interesului national. Ceea ce face Calin Popescu Tariceanu si liberalii din jurul lui este o dovada de cum se face politica rationala, singura ce poate garanta stabilitatea tarii. L-am declarat, in mai multe rinduri, pe ministrul Finantelor drept un incompetent in acest domeniu. A ignorat toate semnalele venite din lumea larga si a tinut discursuri entuziaste atunci cind nu trebuia. A confundat bunastarea pe datorie cu productia industriala. Si astazi ramin la aceeasi parere. Daca premierul este vinovat ca l-a pastrat in functie atita vreme, isi spala pacatul, acum, prin refuzul de a fi complice la prabusirea economica a tarii. Sint curios ce va decide la sedinta de guvern din aceasta saptamina. Poate bloca aplicarea unor legi aiuritoare sau poate demisiona. As vrea sa-i vad pe cei care se declara acum alaturi de „poporul prigonit de liberali” cum vor asigura fondurile necesare dupa 1 ianuarie 2009. Impozite mai mari, taxe inventate peste noapte si – in ultima instanta – punerea in functiune a tiparnitei de bani. Adica inflatie. Ne sinucidem in grup, insa ca niste belferi cu buzunarele pline!…
Domnule Radu, similitudinea nu e intotdeauna metoda ideala de a analiza realitatea . Noi intelegm marea ingrijorare a oamenilor de afaceri – deci a PNL- ca revendicarile salariale – pe care dv. va permiteti sa le numiti „dezmat” vor urma si in sectorul privat, acolo de unde banii, nu-i asa, se dau din profitul patronilor. Asta e marea durere, nu grija de inflatie si de criza . Iar a avea salarii decente la nivel european nu e un dezmat , ci un drept castigat prin aderarea noastra la UE. Asa ca sa terminam cu falsele semnale de alarma ca stim care e motivul lor real : patronii vor trebui sa plateasca oamenii mai bine si sa dea si ei salarii mai bune. Asta e motivul de mare „ingrijorare” , numai ca oamenii s-au mai desteptat intre timp si nu mai cred pe nemestecate chiar tot ce scrieti dv. prin presa asta .
Oare n-ar fi „un drept castigat prin aderarea noastra la UE” si munca mai serioasa, productivitatea crescuta si gospodarirea resurselor?… Mai ales ca vremurile-s grele…