Sînzienele, ziua în care oamenii se întîlnesc față în față cu zînele

• florile de sînziene împodobesc astăzi ferestrele, porțile, streșinile caselor • există credința că aceste flori îi apără pe oameni de agresiunea duhurilor rele și, totodată, aduc noroc în case

Creștinii ortodocși serbează astăzi nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul (cu șase luni înainte de Nașterea Domnului), zi cunoscută în popor drept Drăgaica sau sărbătoarea Sînzienilor. Sărbătorind, în zi de Drăgaică sau Sînziene, solstițiul de vară, țăranii nu se duceau la muncă în această zi. Sărbătoarea Sînzienelor reprezintă o festivitate generală a zînelor bune. Sînzienele sau drăgaicele sînt un fel de vestale, care amintesc ritualurile protecției și fecundității agrare. După Mircea Eliade, Sînzienele provin

dintr-un cult roman legat de zeița Diana: „Numele unui grup special de zîne, Sînzienele, derivă, probabil, din latinul Sanctae Dianae. Sînzienele, zîne mai curînd binevoitoare, și-au dat numele importantei sărbători a Sfîntului Ioan Botezatorul”. În botanică, florile

numite sînziene împodopesc, la 24 iunie, ferestrele, porțile, streșinile caselor, deoarece, potrivit superstiției, aceste flori îi apără pe oameni de agresiunea duhurilor rele și, totodată, aduc noroc în

Personajele care participă la datina Drăgaicei sînt fecioare îmbrăcate în ii, avînd capetele acoperite cu marame albe, deasupra cu cununițe de sînziene. Însoțite de muzică și chiuiturile flăcăilor, fetele adună florile de Sînziene în buchete și împletesc cununi circulare și cruciforme sau le strîng în buchețele. Aceste coronițe și buchete sînt aduse în sat, unde sînt așezate pe porți, uși, ferestre, pe stupi și chiar în straturile de legume, în credința că ele vor ocroti

casa și gospodăria de puterea forțelor malefice, aducînd totodată

noroc, sănătate și belșug oamenilor, animalelor și semănăturilor.

În trecut, fetele care vroiau să se mărite și băieții care doreau să se însoare fugeau în păduri, culegeau și împleteau cununi, se întorceau cu ele în fugă în sat și le aruncau peste casă. Dacă se agațau de coșurile caselor, exista credința că se vor căsători în acel an. (Elena SOLOMON, Constantin GHERASIM)