Căldura, afluența de români veniți în vacanță de prin țările Europei pe unde lucrează, la care se mai adaugă și aglomerația obișnuită de la sfîrșitul săptămînii i-au pus pe polițiștii de la serviciul rutier într-o alertă permanentă. Seria accidentelor cu urmări grave a început sîmbătă, 16 august, în comuna Berești Bistrița, unde cetățeanul ucrainian Stefanyshyn Roman, de 35 de ani, care conducea mașina Mazda, 09691/B, a accidentat-o grav pe Virginia Rusu, de 63 de ani. Bătrîna a traversat strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure, iar șoferul nu a mai putut evita impactul. În urma accidentului, femeia are traumatism cranio cerebral acut închis, fractură de antebraț și de gambă. Ea este internată în Secția de reanimare a Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Tot în cursul zilei de sîmbătă, un ploieștean cu un Volkswagen cu număr de Italia, respectiv RSD 98322, a accientat mortal un biciclist, în comuna Nicolae Bălcescu. Victima nu avea acte de identitate asupra ei, așa că încă nu se știe cine este. Șoferul mașinii, Cosmin Ion Liviu Mazilu, este cercetat pentru ucidere din culpă. Cel de-al treilea accident care le-a dat bătăi de cap polițiștilor s-a petrecut tot în comuna Nicolae Bălcescu, duminică. Numai că aici accidentul are un cu totul alt aspect. Șoferul unui Volkswagen cu numărul de înmatriculare SV 03 DAX, l-a accidentat pe trecerea de pietoni pe Nicu Adrian Acatincăi. După producerea accidentului, șoferul, în loc să-i acorde primul ajutor victimei sale și să aștepte sosirea polițiștilor la locul faptei, a fugit, iar oamenii legii au plecat în urmărirea lui. Abia în Sascut au reușit polițiștii să-l oprească pe Dumitru Dăniloaia din Suceava. El a motivat că a plecat de la locul accidentului în căutarea unui post de poliție la care să raporteze cele întîmplate. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns