întîrzie situațiile privind infrastructura distrusă la inundațiile din 2005
Situațiile cerute de Ministerul Administrației, privind stadiul lucrărilor și sumele de bani alocate și necesarul la lucrările de infrastructură calamitate anul trecut, nu au fost finalizate. Hîrtiile au fost cerute Consiliului Județean (CJ) Bacău și primăriilor care au primit bani de la Guvern pentru lucrile la drumuri, poduri, podețe și sisteme de alimenatre cu apă afectate de inundații. Hîrtiile cerute au fost prea multe, astfel că pînă la data de 18 august, cînd a fost fixat termenul limită, nici o primărie nu a fost gata cu actele. „Anul acesta ni s-au cerut vreo cinci rînduri de documentații și pînă acum nu s-a dat nici un leu pentru infrastructura distrusă la inundații. Pînă la data limită nu am reușit să ne încadrăm. Acum, doar două primării au trimis situațiile, dar mai sînt unsprezece. Sperăm că pînă vineri vom trimite toate hîrtiile solicitate”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență. Situațiile au fost cerute în vederea finanțării așteptate de la Uniunea Europeană. Prefectul Gabriel Berca nu a ratat ocazia să îi aducă aminte președintelui Benea că instituția pe care o conduce nu a dat un leu la infrastructură. „Aș fi vrut să vad măcar un kilometrul de drum asfaltat cu banii dați de Consiliul Județean, așa cum s-a mai făcut și în alte județe din țară. Mi-aș dori mai puțină demagogie în CJ și mai multă implicare”, a declarat prefectul de Bacău. Președintele CJ Bacău a explicat încă odată cu nu poate aloca nici un leu în condițiile în care bugetul anual pentru drumuri este de 70 de miliarde de lei vechi și din aceștia trebuie să întrețină 800 de kilometri de drum. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.