~3 min lectură 0 comentarii

SJU Bacău, desemnat de Ministerul Sănătății să trateze pacienții infectați cu COVID-19 din județ

Gabi MIHAI

Ministrul Sănătăţii a aprobat, odată cu intrarea ţării nostre în scenariul IV al pandemiei de COVID-19, o lista de 57 de spitale suport desemnate exclusiv pentru pacienţii infectaţi cu acest virus. Ordinul ministrului conţine şi menţiuni privind modul de utilizare a echipamentelor de protecţie pentru medicii ce intră în contact cu aceşti pacienţi. 

Sursă foto – SJU Bacău

Pentru județul Bacău, unitatea care va trata pacienții infectați cu covid-19 a fost desemnat Spitalul Județean de Urgență Bacău.

 „Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document – cadru care instituie paşii care trebuie urmaţi de  managementul unităţilor sanitare şi măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea şi tratamentul cazurilor COVID –pozitive. De asemenea, documentul conţine reglementări privind modul de  folosire a echipamentului individual de protecţie (PPE) la nivelul unităţii sanitare, în mod raţional şi corect, în funcţie de secţie, personal şi tipul de activitate”, se arată într-un comunicat al ministerului.   

În contextul COVID-19, echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (ex. tipul de activitate) şi a dinamicii de transmitere a agentului patogen (ex. contact, picături sau aerosoli).   „Tipul de PPE utilizat atunci când se oferă îngrijiri pacienţilor cu COVID-19 va varia în funcţie de situaţie, personalul sanitar şi activitatea desfăşurată. Personalul medical implicat în îngrijirea directă a pacienţilor trebuie să utilizeze următoarele PPE: halate, mănuşi, mască şi protecţie oculară (ochelari de protecţie sau scut facial). În mod specific, pentru procedurile generatoare de aerosoli pentru pacienţii cu COVID-19 (ex. intubare, ventilaţie non-invazivă, traheostomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilaţie manuală înainte de intubare, bronhoscopie, gastroscopie şi recoltarea testelor PCR COVID) personalul medical trebuie să utilizeze ca protecţie, mănuşi, halate, măşti FFP2 şi FFP3; de asemenea, se vor utiliza şorţuri impermeabile, în cazul în care combinezoanele/halatele nu sunt impermeabile”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.  

Ce se întâmplă la SJU Bacău

Pentru Ziarul de Bacău, managerul SJU Bacău, Adrian Popa, a explicat că, practic, s-a activat Planul alb. „Noi oricum internam la Infecțioase pacienți cu COVID-19”, a precizat Popa. În ordinul ministrului, SJU Bacău este menționat printre spitalele cărora li se va deconta tratarea pacienților cu COVID-19.

În schimb, bolnavii care au alte probleme medicale, de pildă o apendicită, vor fi trimiși la Onești. La SJU Bacău, nu se trimit acasă bolnavii din secții, însă ritmul internărilor a scăzut sub 50%, așa cum a solicitat Ministerul Sănătății.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.