• CSM Medgidia – Știința Bacău 34-20 (18-12)
HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Știința Bacău a pierdut ieri, 20-34 (12-18), meciul disputat în deplasare cu CSM Medgidia din etapa a 23-a a campionatului de handbal al Diviziei A, seria Est. Diferența de scor înregistrată la sfîrșitul meciului este una destul de concludentă în privința felului în care au abordat jocul cele două echipe. „Din păcate, jucătorii noștri nu tratează cu seriozitate fazele de finalizare. Și din această cauză pierdem meciuri. Este păcat. Lotul a demonstrat că are potență și că este în stare să creeze acțiuni de atac care, normal, ar trebui să se încheie cu goluri. Nu s-a întîmplat la fel și în ceea ce îi privește pe dobrogeni care, meci de meci, în jocurile disputate acasă cîștigă la cel puțin zece goluri diferență”, a spus antrenorul băcăuan Constantin Hornea.
La Medgidia, pentru Știința au intrat pe teren Brezan (Torică) – Frățilă (5 goluri), Hornea (5), Grigorie (4), Cazacu, Lăpușneanu (3), Bangău (1), Vintiloiu (2), Crețu, Rusu.
Sîmbăta viitoare, Știința va juca pe teren propriu cu Petrolul Teleajen, la Sala Sporturilor, de la ora 10. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns