Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

SNP Petrom scoate la mezat bunurile prietenilor lui Iacobov

Redacția Ziarul de Bacău

• SNP Petrom este deținătoarea unor ipoteci de rangul I pentru imobile sau bunuri mobile în valoare de aproape 1.000 de miliarde de lei • printre cei care au depus garanții pentru petrolul livrat de SNP Petrom la Rafinăria Dărmănești se numără SC Edilitar Tîrgu Ocna, Koala Senior SRL Bacău, și Tehnomold Construct Onești, actuala Tehnocin

SNP Petrom a solicitat instanțelor declararea falimentului Rafinăriei Dărmănești, de la care SNP are de recuperat mai bine de 5.000 de miliarde de lei. În cererea de declanșare a procedurii de faliment, SNP Petrom pretinde, pentru recuperarea parțială a creanței sale, de 5.100 de miliarde de lei executarea tuturor garanțiilor depuse „atît de Rafinăria Dărmănești, cît și de terțe persoane, asociați ai societății comerciale debitoare, aceștia consimțind la înscrierea ipotecii asupra acestor bunuri”. SNP Petrom este deținătoarea unei creanțe garantate, acoperită prin șase contracte de garanție imobiliară și șase contracte de garanție mobiliară, în valoarea de 978 de miliarde de lei. Toate aceste contracte de garanție sînt transcrise la Birourile de Carte Funciară sau la Arhiva Electronică de Gajuri și sînt investite cu formulă executorie.

Cele mai multe garanții au fost aduse de Corneliu Iacobov, care a girat cu bunuri aparținînd firmelor sale. Prima pe lista gajurilor figurează chiar Rafinăria Dărmănești, cu bunuri în valoare de aproape 463 de miliarde de lei. Această ipotecă de rang I a fost investită cu formulă executorie de Judecătoria Moinești. Urmează apoi, pe lista bunurilor imobile (adică terenuri sau clădiri), Reno Imperial Oil, care-i aparține tot lui Corneliu Iacobov, și unde SNP Petrom are o ipotecă pentru bunuri în valoare de 20,5 miliarde de lei. Ipoteca a fost investită cu titlu executoriu de Judecătoria Bacău. Tot de la Corneliu Iacobov, SNP Petrom mai deține o altă ipotecă de data asta pe firma Vradicor Financiar Group, în valoare de 28 de miliarde de lei. Ipoteca de rang I a fost investită cu titlu executoriu de Judecătoria Piatra Neamț.

Celelalte trei contracte de garanții imobiliare aparțin unor prieteni sau apropiați ai lui Corneliu Iacobov. Printre firmele care au girat cu bani frumoși pentru bonitatea rafinăriei băcăuane se numără Edilitar Tîrgu Ocna și Tehnocin Onești. Cele două societăți au depus gajuri terenuri sau bunuri în valoare de aproape 33 de miliarde de lei. Ce-a de-a treia societate care s-a arătat dispusă să-l gireze pe Corneliu Iacobov în afacerile sale cu petrol este Koala Senoir, a omului de afaceri Florin Cămară, care a depus garanție fabrica de confeții din Comănești, contra sumei de 19 miliarde de lei.

Garanțiile pe bunuri mobile se ridică la aproape 500 de miliarde de lei

Aceleași societăți, cu excepția SC Koala Senior, au girat pentru credibilitatea financiară a lui Corneliu Iacobov și cu bunuri mobile constînd în marfă, mașini sau alte obiecte. Contractul de garanție pe bunuri mobile de cea mai mare valoare provine tot de la Rafinăria Dărmănești, care a depus gaj pentru 200 de miliarde de lei un stoc de produse petroliere, care îi aparțin Rafinăriei Dărmănești. Cum însă societatea nu mai lucrează de ceva timp, așa cum reiese chiar din spusele lui Corneliu Iacobov, este greu de crezut că SNP Petrom va mai găsi prin vreun rezervor ceva stropi de benzină pe care să-i poată valorifica în folosul propriu. O a doua creanță pe bunuri mobile, de o valoare aproape similară, 193 de miliarde de lei, a depus tot Rafinăria Dărmănești. Și Reno Imperial Oil figurează cu garanții în valoare de 10 miliarde de lei, plus încă alte peste 500 de milioane de lei pe un alt contract de garanție. Alături de societățile lui Iacobov, au mai depus garanții pe bunuri mobile SC Edilitar Tîrgu Ocna, în valoare de opt miliarde de lei, și Tehnomold Construct SA, actuala Tehnocin, în valoare de peste trei miliarde de lei.

Toate aceste contracte de garanții au fost investite cu formule executorii de diferite instanțe din județul Bacău. Potrivit reglementărilor în vigoare, investirea unui contract de garanție cu titlu executoriu presupune că SNP Petrom se poate duce oricînd, în termen de trei ani de la emiterea deciziei de investire cu titlu executoriu, la un executor judecătoresc, cu ajutorul căruia poate cere să intre în posesia bunului depus drept gaj.

„Cînd au depus garanții pentru mine au știut ce riscă”

Convinsă că deține contracte de garanție reale pe care le poate executa oricînd, SNP Petrom le cere judecătorilor băcăuani dreptul de a se preleva de existența lor și de a le executa. „Vă rugăm să observați că SNP Petrom este creditor titular al unor garanții reale, constituite atît asupra bunurilor mobile, cît și asupra bunurilor imobile ale debitoarei și a altor persoane juridice. În aceste condiții, SNP Petrom este îndreptățită să fie satisfăcută cu prioritate din sumele de bani ce vor fi obținute din vînzarea acestora”, se arată în cererea de declanșare a procedurii falimentului înaintată de SNP Petrom.

Corneliu Iacobov nu neagă faptul că SNP Petrom a început deja executarea silită a unor bunuri depuse drept gaj și spune că avocații săi vor face toate demersurile pentru a se opune la executare. „Numai la Rafinăria Dărmănești sînt garanții de aproape 1.000 de miliarde de lei și ne vom opune la această cerere, pentru că mai sînt și alți creditori ai rafinăriei, nu numai SNP. Ne execută pe noi, pentru că de la noi au ce executa, pentru că am depus garanții reale, nu ca alții. Cît despre cei care au depus garanții pentru mine, au știut la ce riscuri se supun atunci cînd au semnat actele și le-au înscris la judecătorii. Așa este în afaceri. Și eu execut pe alții, alții mă execută pe minei”, ne-a declarat Corneliu Iacobov.

Atitudinea lui Corneliu Iacobov este susținută chiar de unul dintre cei care urmează să fie executați: Florin Cămară, patronul fabricii de confecții din Comănești. „Imobilul despre care vorbim este fosta Casă de cultură din Comănești, în care am băgat o groază de bani și am făcut acolo o fabrică de confecții. Cred că acum valoarează pe puțin cinci milioane de dolari. Sigur că știu că urmează să fiu executat și tocmai de aceea am și oprit acolo toată activitatea. Încă n-au îndrăznit să vină să-mi pună vreo hîrtiuță pe ușă. Nu am ce să-i reproșez lui Cornel. Este prietenul meu, m-am oferit să-l ajut bărbătește, nu am nici un fel de pretenții și nici nu m-am gîndit vreodată să-i cer socoteală. Nu are decît să ia SNP-ul clădirea, eu rămîn cu prietenia lui Iacobov. Am pierdut pe riscul meu, dar cel puțin știu că am pierdut pentru un prieten”, ne-a declarat Florin Cămară, aparent deloc afectat că va pierde un imobil în valoare de cinci milioane de dolari. (Mirela ROMANEȚ)

pe raster

SNP Petrom a cerut falimentul Rafinăriei Dărmănești

Timp de doi ani, Rafinăria Dărmănești, care îi aparține omului de

afaceri Corneliu Iacobov, a primit aproape pe gratis cantități uriașe

de perol de la SNP Petrom. Pentru cele aproape 500.000 de tone

de petrol livrate de SNP Petrom, Iacobov a plătit 510 de miliarde de

lei chiar la începutul relațiilor contractuale cu compania de stat.

Adică, imediat după privatizare, în decembrie 1999. Plățile către

SNP Petrom au decurs sporadic și în sume mici pînă în luna august

a anului 2000. Cu toate acestea, SNP Petrom s-a arătat extrem de

indulgentă față de problemele financiare cu care se confrunta

rafinăria băcăuană și a mai încheiat și alte contracte de vînzare a

țițeiului către Dărmănești. Practic, de la ultima plată a rafinăriei către

SNP Petrom, s-a ajuns la o spoliere cu contracte a companiei de

stat de către o societate privată, respectiv Rafinăria Dărmănești.

Acest lucru se petrecea cu știința conducerilor celor două societăți,

atîta vreme cît SNP Petrom, care pompa petrol în depozitele

rafinăriei Dărmănești, pe baza a tot felul de contracte și de acte

adiționale, avea dovada certă că rafinăria nu ar avea nici măcar în

intenție să mai achite vreun leu din datoriile uriașe pe care le

acumulase. Așa se face că la doi ani de la derularea afacerilor,

conducerea SNP Petrom acuză conducerea rafinăriei Dărmănești

de rea credință pentru că a asistat impasibilă la acumularea

datoriilor. Cu ceva timp în urmă, SNP Petrom a cerut instanțelor

comerciale din Bacău declararea falimentului Rafinăriei Dărmănești

pentru o datorie de 5.100 de miliarde de lei. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.