Soarta salariaților de la „Carom” Onești se decide în octombrie

Administrator

Peste 50 de salariați de la SC Carom SA au așteptat în zadar luni, la prînz, să dea ochii cu judecătorul sindic Dana Ștefănescu. Magistratul băcăuan trebuia ca la termenul de ieri, 26 septembrie, să se pronunțe cu privire la posibilitățile de aplicare a planului de reorganizare al combinatului de cauciuc oneștean, dar unele probleme personale de ultimă oră i-au dat peste cap programul.
Lderii de sindicat de la „Carom” au aflat ieri, din gura grefierului de ședință, că „dosarul nu intră spre judecare astăzi, deoarece doamna judecător are o problemă personală. S-a stabilit un nou termen, pe 24 octombrie”. Oamenii au ascultat dezorientați și debusolați. Lucrurile au intrat în normalitate, după ce judecătorul Costică Pavel i-a chemat pe nemulțumiți înapoi în sala de ședințe. „Pentru că doamna judecător lipsește, s-a stabilit termen de judecată pentru luni, 24 octombrie”, a spus magistratul.
Aprobarea unui plan de reorganizare pentru „Carom”, posibilitate care este oferită de Legea 64/1995 – republicată, reprezintă singura soluție de supraviețuire a agentului economic oneștean. Sindicatele și patronatul doresc punererea rapidă în practică a reorganizării judiciare. Liderul sindicatului de la „Carom”, Vasilică Udrea, ne-a declarat că „ceea ce s-a întîmplat astăzi la Tribunal este ca un tratament pentru cancer. Nu știm dacă medicamentul este bun sau rău pentru combinat. Cert este că va trece o altă lună, timp în care starea de incertitudine și nesiguranță a salariaților va crește”. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.