• caz unic în industria romănească de îngrășăminte chimice, Sofert este primul combinat chimic din țară care ar putea fi închis datorită nerespectării legislației de mediu • nimeni nu poate spune acum ce soluții tehnice pot fi aplicate pentru reducerea gradului de poluare • Cornel Cîrnu, directorul Sofert, a solicitat o audiență la Ministrul Mediului • reactulalizarea autorizației de mediu pentru societățile desprinse din Sofert este cîntărită după un act normativ care intră în vigoare în luna iulie a acestui an
Implicată în ultimele luni în numeroase cazuri de poluare, situația societății Sofert Bacău pare să fie la această oră pe muchie de cuțit. În urmă cu o săptămînă, băcăuanii au fost puși în situația de a respira, de două ori la interval de cinci zile, aer poluat cu amoniac, emisiile depășind de peste cinci ori limita maximă admisă de lege. Combinatul băcăuan de îngrășăminte chimice a fost amendat de Garda de Mediu, mai întîi cu 150 de milioane de lei, apoi cu 225 de milioane, amnda maximă prevăzută de lege. „Am văzut că nu ajungem la nici un rezultat cu amenzile. Sofert trebuie să își reînnoiască în această perioadă autorizația de mediu. Nu vom elibera autorizația pînă nu vom vedea care vor fi rezultatele dezbaterii publice”, ne-a declarat duminică Marcel Moroșanu, comisarul șef al Gărzii de Mediu.
Pînă să fie organizată o dezbatere publică la care să participe toți băcăuanii, situația în care se află acum Sofert Bacău a fost analizată ieri de prefectul Radu Cătălin Mardare, inspectorul șef al Inspectoratului de Protecție a Mediului, Iulian Movilă, comisarului șef al Gărzii de Mediu, Marcel Moroșanu, și maiorului Petre Elisei, șeful Inspectoratului pentru Protecție Civilă Bacău, în cadrul unei întîlniri cu ușile închise la sediul Prefecturii. „Am înțeles, din cele prezentate de directorul Sofert, că principalii factori ce au stat la baza acestor poluări au fost condițiile meteorologice nefavorabile. Se pare că, pînă acum, nu se cunosc soluții tehnologice pentru reglementarea acestor situații”, a afirmat prefectul Mardare la sfîrșitul acestei dezbateri. La rîndul său, Cornel Cîrnu a explicat că întotdeauna cînd este ceață în atmosferă, gazele reziduale produse de instalații sînt antrenate de aerul umed către oraș sau către localitățile limitrofe, în funcție de direcția vîntului. „Situații similare sînt întîlnite la toate combinatele de producerea îngrășămintelor chimice atît din țară, cît și străinătate. Spre deosebire de unitățile similare care sînt amplasate mult la ieșirea din localități, Sofert se află în vecinătatea unor lacuri de acumulare care favorizează apariția ceței naturale. Cînd ceața coboară, antrenează cu ea și gazele reziduale emanate de instalațiile din combinat. Ceea ce trebuie știut este că aceste lacuri de acumulare au apărut mult după deschiderea combinatului de îngrășăminte chimice”, a explicat directorul Cîrnu.
Iulian Movilă a recunoscut că Sofert se numără printre societățile care au investit sume importante în tehnologii de mediu. „În ultimii zece ani, Sofert a investit în astfel de tehnologii aproximativ 13 milioane de dolari. Legislația de mediu a devenit din ce în ce mai restrictivă și, așa cum se prezintă la această oră situația de la Sofert, autorizațiile de mediu solicitate de unitate nu pot fi acordate”, a pus Iulian Movilă punctul pe „i”. Fără să respingă afirmațiile inspectorului Movilă, Cornel Cîrnu a recunoscut că Sofert este dispusă să investească sume importante în retehnologizare și aplicarea unor tehnologii cu factori reduși de poluare. „Totul este să știm ceea ce trebuie făcut”, a mai afirmat Cîrnu. O soluție în acest sens este așteptă de la specialiștii din Ministerul Mediului. „Vom lua lăgătura cu ministerul mediului și al industriilor, să găsim împreună aceste soluții. Deocamdată nu se pune problema dacă societatea Sofert va mai rămîne sau nu în funcțiune. Important este să găsim soluții pentru rerspectarea legislației de mediu cerute de Uniunea Europeană și de a-i apăra pe băcăuani de pericolul unor noi poluări”, a încheiat prefectul Mardare. (Elena SOLOMON)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.