Consilierii PSD pregătesc un proiect de hotărîre prin care să primească locuri în consiliile de administrație și adunările generale ale societăților aflate în subordinea Consiliului Local Bacău. Fotoliile vizate sînt importante fie numai și pentru faptul că un membru în AGA de la CET a încasat, de exemplu, 100 de milioane de lei numai anul trecut.
După ce au mai încercat, fără succes, să obțină în vara anului trecut locuri în consiliile de administrație ale societăților aflate în subordinea municipalității, consilierii PSD doresc să introducă în discuția Consiliului Local Bacău un proiect de hotărîre care să le asigure accesul la aceste locuri. Ei se bazează pe prevederile legii administrației locale, lege modificată anul trecut, care prevede că aceste locuri trebuie împărțite în funcție de configurația politică reieșită în urma alegerilor. Cu patru consilieri din 23, cei de la PSD doresc să obțină aproape o cincime din locurile din Consiliul de Administrație (CA) de la RAGC și din CA și Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la CET. Ei au mai încercat o dată acest lucru, însă atît secretarul municipiului, cît și un secretar de stat din Ministerul Administrației și Internelor, căruia i s-a cerut opinia, au spus că cererea lor nu este întemeiată.
„Noi ne-am consultat cu juriștii noștri și am ajuns la concluzia că punctul de vedere al unui secretar de stat nu poate modifica o lege”, a declarat consilierul George Bogatu, de la PSD. „Unii au obținut locurile, iar noi nu. Legea se aplică după interese”, crede și colegul său, consilierul Constantin Crăciun.
Conservatorii au obținut locurile printr-un artificiu
Crăciun face aluzie la modul în care consilierii conservatori au obținut două locuri în CA de la Regia Autonomă de Gospodărire Comunală (RAGC). Numai că speța este puțin diferită. Pentru ca reprezentanții Partidului Conservator să obțină cele două fotolii, locurile din CA au fost suplimentate. Astfel, pentru că, chipurile, volumul de muncă depus pentru implementarea aducțiunii de apă de la Valea Uzului i-ar fi copleșit pe cei șapte membri ai CA de la RAGC, Consiliul Local a decis, cu doar un vot împotrivă, suplimentarea posturilor, iar cele două locuri nou-create au fost acordate conservatorilor, pentru a se respecta configurația politică rezultată la alegeri. Hotărîrea a fost votată inclusiv de consilierii PSD, care se așteptau la un sprijin din partea conservatorilor pentru a obține și ei locurile. Numai că, după ce s-au văzut cu sacii în căruță, conservatorii au uitat, se pare, de înțelegere și, acum, PSD s-a trezit fără sprijinul lor.
Secretarul Popovici: „Legal nu se poate”
Secretarul municipiului Bacău, Ovidiu Popovici, susține, în continuare, că PSD nu poate cere legal locuri în consiliile de admninistrație și AGA. „Conform legii, la RAGC membrii CA pot fi schimbați numai după doi ani de mandat și numai pentru motive temeinice. Eu am făcut o motivație de respingere la propunerea lor de anul trecut, iar opinia mea a fost confirmată de un secretar de stat”, susține Ovidiu Popovici. El este de părere că modificarea structurii consiliilor de administrație nu se poate face în baza Legii 215 a administrației locale, care se poate aplica numai după viitoarele alegeri. Singura soluție legală se referă la schimbarea a jumătate dintre membrii unui Consiliu de Administrație, dar acest lucru se poate face, conform legii, „doar pentru motive temeinice”.
Un membru în CA la RAGC încasează circa patru milioane de lei vechi lunar, în timp ce un membru în AGA de la CET a încasat, de exemplu, 100 de milioane de lei anul trecut. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.