Decizia Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a introduce la examenul de bacalaureat, cu excepția probei scrise de limba și literatura română, subiecte tip grilă continuă să genereze protestul profesorilor din sistem. Ultima mișcare de gen a fost făcută de membrii filialei băcăuane a Societății de Științe Matematice, care au trimis pe adresa MEC un memoriu prin care își exprimau dezacordul în legătură cu intenția ministerului de a susține bac-ul pe baza subiectelor grilă. „S-a desprins clar ideea că introducerea examenului tip grilă la bacalaureat la disciplina matematică, nu este un argument pentru lupta împotriva corupției din sistem, această sarcină revenind, eventual, Justiției, ca să nu mai vorbim de corupția din alte domenii, care este mult mai mare. Această idee, lansată de domnul profesor Antohe Ștefan, a fost susținută și întărită de domnii profesori Radu Ioan, Gîndu Gheorghe, Merticaru Cristian și alții”, se arată în memoriul semnat de profesorii băcăuani de matematică. Mai mult, profesorul Gîndu a propus în același memoriu și cîteva metode de prevenire a corupției: repartizarea prin tragere la sorți a responsabililor și comisiilor pe centre de examen, repartizarea aleatorie a mapelor pentru profesorii corectori, neanunțarea controalelor de la centrele de corectură, plasarea soluțiilor subiectelor în plicuri separate față de subiecte și desfacerea acestora numai după fianlul examenului. Drept urmare, membrii fialei locale a SSM au „votat împotriva testului grilă la matematică întrucît acesta dăunează atît matematicii , cît și dezvoltării tuturor celorlalte discipline de științe exacte deoarece împiedică dezvoltarea gîndirii creatoare”. (Eduard CUCU)
Societatea de Științe Matematice vrea subiecte clasice la Bacalaureat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.