Societatea băcăuană Drumuri Județene și-a adjudecat o nouă licitație cu finanțare SAPARD. Drumarii vor realiza traseul din zona viitorului parc industrial HIT de la Hemeiuși. Lucrarea constă în reabilitarea unei porțiuni de 1,6 kilometri de șosea, care leagă comuna de drumul național Bacău – Piatra Neamț. Pentru a se ușura accesul la viitorul parc industrial, drumul existent, de 5,5 metri lățime, va fi extins pînă la șapte metri. Vor fi construite și 58 de podețe de acces în curțile oamenilor, o trecere la nivel de cale ferată, 2.300 de metri de șanțuri și se vor turna două straturi de asfalt. Valoarea lucărilor este de circa 20 de miliarde de lei. Societatea va începe treaba în acest an și ar trebui să o finalizeze în septembrie 2004r. „Ciudat este că am primit înștiințarea scrisă că am cîștigat această licitație, dar nu am primit nimic în legătură cu licitația de la Poduri, care a avut loc înaintea acesteia. Am primit o confirmare verbală că ne-am fi adjudecat și licitația cu fonduri SAPARD de la Poduri, dar nu avem nimic scris”, ne-a declarat Ștefan Șerbu, directorul societății de Drumuri Județene. Lucrarea de la Poduri constă în amenajarea a cinci kilometri de drum și se ridică la circa 30 de miliarde de lei.
Singura problemă pentru echipele de angajați de la Drumuri Județene o constituie răcirea vremii și apropierea iernii, cînd lucrările vor trebui întrerupte. „Pînă la venirea iernii, va trebui să tragem tare ca să fim în grafic, iar apoi să protejăm ce-am făcut, ca să nu fie distrus de îngheț și zăpadă. Lucrările vor continua în primăvară, iar în termen de un an de la adjudecarea licitației va trebui să finalizăm proiectul”, a mai spus directorul Șerbu. Societatea băcăuană mai are în vedere să participe la licitații cu fonduri SAPARD la Răchitoasa, Traian și Berzunți. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns