Ieri, 4 octombrie, a fost pentru acțiunile Sofert Bacău a patra zi de creștere consecutivă la Bursa de Valori București. Piața de capital este mereu surprinzătoare, însă în cazul Sofert Bacău confirmă aproape în fiecare zi interesul unor investitori. Ieri nu a fost ca pe 22 septembrie, cînd rulajul în piață cu acțiuni ale societății din Bacău a fost unul exploziv. în 33 de tranzacții s-a ajuns la o valoare totală de aproape 60.000 de lei, cu aproape cinci milioane de acțiuni. Valoarea acțiunii Sofert a crescut, într-o lună, cu aproape 50 de puncte procentuale, iar acum valorează 0,0118 lei.
La celălalt pol, Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău a revenit pe pozitiv, după ce a început săptămîna în jos. Ieri, acțiunea SIF Moldova a crescut din nou în piață, cu 0,64 de procente, pînă la 1,57 de lei. Interesul a fost mai mic ieri pentru acțiunile SIF Moldova, în numai 178 de tranzacții, cu aproape 1,25 de milioane de acțiuni și o valoare totală de nici două milioane de lei.
în ringul bursier a reapărut, luni, 3 octombrie, Uton Onești, a cărei acțiune a crescut pînă la 12 lei, cu doi lei față de ultima zi de tranzacționare. Interesul pentru Uton a fost luni mai mare ca oricînd în ultimul timp, și s-a ajuns la trei tranzacții, cu peste 5.000 de acțiuni, în valoare totală de aproape 60.500 de lei. Uton nu mai era tranzacționată, pe piața nelistatelor, de la jumătatea lunii septembrie.
Stau, în continuare, în așteptare acțiunile societății Aerostar Bacău, la valoarea de patru lei pe unitate, din 29 septembrie. în rest, Rafo Onești a rămas netranzacționată, la 1,89 de lei de pe 16 septembrie, iar Robinete Industriale Bacău a rămas tot oprită de la tranzacționare, la 2,05 lei pe acțiune de acum un an. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.