Societatea Sofert din Bacău a fost vizitată ieri de două delegații de specialiști străini, care s-au arătat interesați de soarta combinatului de îngrășăminte chimice. Primul grup, condus de Jo van de Poel, specialist al firmei olandeze Stamicarbon, a sosit la Sofert pentru a stabili situația concretă în care se află instalația de uree. Specialistul olandez susține că, după strîngerea informațiilor necesare, se va putea efectua un studiu de fezabilitate referitor la un program de investiții. Acesta constă în reducerea pînă la limitele acceptate de Uniunea Europeană a emisiilor poluante. Cel de-al doilea grup care a vizitat ieri firma Sofert a fost format din trei ingineri de la firma Ludan Engineering Co. Ltd din Israel. Cornel Cîrnu, directorul general al Sofert, ne-a declarat că „prezența acestor ingineri este determinată de faptul că noi încercăm să stabilim o colaborare cu această firmă, în ceea ce privește producerea de îngrășăminte complexe pe bază de azot și fosfor”. Rezultatele discuțiilor cu specialiștii străini vor fi prezentate în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), care va avea loc pe 24 și 25 noiembrie și care va avea ca principale teme de discuție problemele de mediu și evaluarea costurilor investițiilor din acest domeniu. (Andrei LASLĂU)
Lasă un răspuns