• azi noapte, concentrația de amoniac din aer a depășit de patru ori nivelul concentrației maxime admise
Conducerea „Sofert” se arată, încă o dată, extrem de „grijulie” cu sănătatea băcăuanilor, aceștia avînd parte, aseară, de o nouă porție de amoniac. „Concentrația amoniacului din aer a depășit, azi noapte, în jurul orei 1,00, de patru ori nivelul concentrației maxime admise. În atmosfera Bacăului erau 1,22 mg/m3 față de 0,3mg/m3, cît este maximum admis”, ne-a declarat Iulian Movilă, directorul Inspectoratului de Protecția Mediului (IPM) Bacău. Drept urmare, combinatul de îngrățămînte chimice s-a ales cu o nouă amendă a cărui cuantum va fi, potrivit lui Marcel Moroșanu, comișar șef al Gărzii de Mediu, de 225 milioane de lei. Rămîne, însă, de văzut dacă cei de la „Sofert” se vor conforma și vor plăti, în condițiile în care IPM încă îre pe rol un proces cu aceeași firmă, care a constestat în instanță ultimele două sancțiuni similare. Amintim că, numai anul acesta, „Sofert” a fost amendat pentru poluarea mediului de nu mai puțin de cinci ori cu sume cuprinse între 5,5 și 225 de milioane de lei. Dintre acestea, numai primele trei au fost achitate. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns