Muncă din greu pentru banii de vacanță
Treziți de la ora 6.00, deși sînt în vacanță, puștani de 11-18 ani se urcă în autobuze, cu căldările în mînă, morți de somn. Îmbrăcați cu tricouri mai vechi (dacă e să se păteze, să se păteze cele rele), cu șepcuțe pe cap să nu facă insolație și încălțați cu adidași confortabili pentru o zi de muncă obositoare. Coboară la gară, unde ai îșteaptă trenul spre Itești, livada unde vara aceasta lucrează pentru a cîștiga cîțiva bani în plus. Merg acolo împreună cu pensionarii, pentru care durerile de spate nu mai contează cînd e vorba de niște bani în plus la pensii. Urcați în tren, tinerii se duc direct să dea bani lu’ nașu, pentru că nu-și permit să-și cumpere un bilet. Trenul pleacă la șapte și ei mai ui timp să moțăie vreo 20 de minute. După ce coboară din tren, urmează drumul lung pînă la livadă, pe un soare care bate cu putere din ce în ce mai mare.
Munca nu e prea ușoară. Au o anumită normă de îndeplinit, adică vreo 10-11 lădițe de umplut. În funcție de normă primesc și răsplata. Plata se face în produse sau bani. Totul depinde dacă „puștiul” vrea să aducă mamei și vișine pentru dulceață sau vrea bani pentru a se duce undeva vara aceasta. Toate facilitățile pe care le au sînt apa de băut și umbra copacului. În rest, doar pachețelul de acasă.
Treaba lor constă în cățărat prin copaci, fără să-și rupă gîtul (oricum copacii nu sunt foarte înalți și mai există și scări) și să culeagă vișine. Pot să mînînce cît vor, numai că la un moment dat li se face rău de la atîtea fructe (mai ales că nu mereu coboară din pom, pentru a le spăla). Munca e obositoare și riști să te întorci acasă cu o durere groaznică de spate, dar scopul scuză mijloacele. „E greu, nu zic că nu. Eu am venit aici să-mi mai strîng bani pentru mare. E și muncă, dar și distracție, mai ales cînd moșnegii ne fură scările și rămînem cățărați prin pom. Dar, oricum, uneori ești fericit că te-au ales, pentru că nu mereu îi ia pe toți de la poartă. Sînt mulți care vor să facă un ban în plus. Iar șanse să te angajezi în altă parte, la vîrsta de 17 ani, nu prea ai. Doar la cărat lăzi la „Bistrița”, dar nici acolo dacă ești fată”, spune Alina Mihaela, care tocmai vine de la Itești cu două căldări pline de vișine, obosită și grăbită acasă ca să facă un duș.
Munca durează pînă la patru după amiaza, cam cît o zi de muncă la adulți, dar abia pe la 6, 7 ajung în Bacău. Trenul merge greu, mai stai și în stația de autobuz și parcă nu te mai îndeamnă inima să mergi și a doua zi. Parcă ești prea mic pentru o astfel de muncă, dar decît să nu mergi nici vacanța asta undeva și să stai pe insulă cu ochii la Bistriță, mai bine chinul. Oricum, după o săptămînă ca aceasta, bronzat tot o să fii, mai ceva decît te-ai duce la mare să stai tolănit pe nisip.
Singurul compromis care trebuie să faci este să-ți dai seama că ești pe un fel de moșie și nu prea ai cum să te smiorcăi că ai fii prea obosit sau fără chef. Faci sau nu, de asta depind banii tăi de buzunar.
„Nu mi-e rușine că merg cu căldările pe stradă, îmbrăcat mai aiurea și că mă cațăr prin copaci. Măcar nu stau degeaba și aștept să-mi dea mama bani. Îi las să glumească și tot eu o să am bani pentru a merge în discotecă”, zîmbește Adrian Caba.
(Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns