După Basarab Panduru, George Șoltuz este cel de-al doilea fotbalist care nu se „lipește” de FCM Bacău. Fotbalistul lui AEK București a dat probe de joc la FCM Bacău pînă în ziua intrării lotului în cantonament, însă a fost nevoit să se întoarcă imediat la București. Șoltuz a spus cu cîteva minute înaintea întoarcerii în Capitală că AEK și FCM Bacău nu se înțeleseseră la preț și a plecat special pentru a trata cu Toni Doboș. Ieri, președintele Gheorghe Chivorchian a dat un răspuns clar: „Șoltuz s-a reîntors la AEK și nu va juca în acest campionat la noi.” Țiți Dumitriu, aflat cu lotul în cantonament la Slănic, a fost de părere că echipa sa nu avea nevoie de serviciile lui Șoltuz, în condițiile în care toate posturile sînt acoperite: „Am mai spus-o, vom aduce un jucător doar dacă va avea valoare foarte mare”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns