Specialiști ai Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și experți internaționali au analizat, săptămîna trecută, în cadrul simpozionului internațional „Prevenirea și combaterea inundațiilor. Soluții europene moderne”, în prezența reprezentanților instituțiilor de mediu și ai unor companii de profil din întreaga țară și din străinătate, măsurile necesare României pentru alinierea tehnologiei de protecție împotriva inundațiilor la cele mai noi practici din Uniunea Europeană și din lume, în general. „Schimbările climatice globale au provocat, în acest an, o serie de catastrofe naturale și inundații care au afectat mai multe state din lume: Germania, România, Austria, SUA. Multe diguri nu au făcut față viiturilor, de aceea trebuie consolidate. Noile tehnologii europene bazate pe sisteme cu palplanșe măresc, printr-un suflet de oțel, siguranța și durabilitatea digurilor. Este timpul să protejăm oamenii și bunurile lor” -a opinat, cu acest prilej, Godehard Drees, Managing Director la compania ThyssenKrupp GfT. Tematicile abordate vizează schimbările climatice în context local și global, soluțiile tehnice folosite pentru protecția împotriva inundațiilor, precum și modalitățile de protecție a mediului, cea mai bună cale de contracarare a efectelor acestor fenomene. De asemenea, au fost prezentate programe concrete care sînt aplicate la ora actuală în lume pentru combaterea inundațiilor. (Petru DONE)la compania ThyssenKrupp GfT. Tematicile abordate vizează schim
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.