Societatea SOMA, cea care se ocupă de colectarea deșeurilor din municipiul Bacău, a solicitat majorarea tarifelor cu patru procente pentru colectare și transport. Cererea a fost aprobată de consilierii locali băcăuani la ultima ședință, de la finalul anului trecut, când s-a semnat un nou act adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare.
În municipiul Bacău, activitatea de colectare și transport a deșeurilor este prestată în regim de gestiune de SC SOMA SRL, operator licențiat ANRSC și titular al contractului din 2005.Contractul este valabil și se derulează pe o perioadă de 20 de ani.
Municipiul Bacău este și titular al proiectului „Managementul integrat al deșeurilor în municipiul Bacău și în zonele învecinate”. Prin memorandumul de finanțare al acestui proiect, municipalitatea băcăună va trebui să organizeze o licitație pentru atribuirea contractului de concesionare către firma care se va ocupa de colectarea deșeurilor din oraș și zonele învecinate. De la data semnării contractului, Primăria a avut la dispoziție maximum opt ani pentru contractul de delegare a activității de colectare și transport deșeuri.
După implementarea măsurii, municipalitatea, în baza pevederilor Comisiei Europene, va licita contractul de concesiune pentru operatorul responsabil de colectare.
Lasă un răspuns